Cei mai mulţi şomeri au vârsta de peste 40 de ani

Aproximativ 30% dintre şomerii aflaţi în evidenţa Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Argeş (AJOFM) au peste 40 de ani, Deşi sunt oameni cu o vastă experienţă în diverse domenii şi o pregătire bună, aceştia sunt ignoraţi de patroni, care preferă să angajeze tineri.
Mii de şomeri argeşeni trecuţi de vârsta de 40 de ani trăiesc o adevărată dramă. Ei au rămas fără slujbă după ce firmele la care lucrau, mulţi dintre ei încă din tinereţe, au dat faliment ori au fost nevoite să reducă drastic numărul de angajaţi. Astfel, în momentul care ajung la un interviu în vederea angajării, constată că sunt respinşi pentru că „sunt prea bătrâni”, în timp ce alţii care au norocul să ajungă să susţină o probă practică, pleacă cu o fărâmă de speranţă în momentul în care angajatorul le spune „vă sunăm noi”. Însă după câteva zile, în care nu primesc nici un telefon, îşi dau seama că nu vor ocupa postul respectiv. La Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Argeş (AJOFM) sunt înregistraţi 14.767 de şomeri. În ceea ce priveşte structura în funcţie de vârstă, în continuare ponderea cea mai mare o deţin persoanele între 40 şi 49 de ani, respectiv 29,5%. Urmează cei cu vârste între 30 şi 39 de ani (23,35%), dar şi persoanele cu vârsta sub 25 de ani (14,84%). De asemenea, analizând structura şomerilor pe sexe, la sfârşitul lunii trecute femeile reprezentau 43,84% din numărul total al celor aflaţi în evidenţa AJOFM, înregistrând o uşoară creştere, cu 0,88 puncte procentuale faţă de luna precedentă.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

RSS
Follow by Email