Cei mai frumoşi copii din Argeş, premiaţi de Interes Argeşean

Ieri, Interes Argeşean i-a premiat pe toţi participanţii la concursul „Cel mai frumos copil din Argeş”, ediţia 2010. Festivitatea de premiere a avut loc în cadrul manifestărilor organizate de Clubul Copiilor cu ocazia Zilei Internaţionale a Copilului.
Micuţii a căror poză a apărut în ziarul nostru au venit la festivitate însoţiţi de părinţii lor, şi s-au bucurat de diplomele pe care le-au primit, de jucăriile şi de dulciurile pe care le-au găsit în pungile cadou oferite de Interes Argeşean. Câştigătoarea concursului, Ioana Alexandra Ştefan, ne-a cântat şi ne-a încântat cu glăsciorul ei frumos. Şi ceilalţi copii au participat la festivitate cum au putut, plângând, ruşinându-se de mulţime, râzând sau ascunzându-se după rochia lui mami. Ediţia de anul acesta, ca şi cea de anul trecut, a fost un succes, iar concursul „Cel mai frumos copil din Argeş” devine o tradiţie. Vă mulţumim pentru participare şi vă aşteptăm la ediţia de anul viitor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RSS
Follow by Email