Cei care taie porcii lângă bloc ar putea plăti amenzi mai mari

La Curtea de Argeş, tăierea porcului de Crăciun în spatele blocului sau direct pe trotuar este un sport vechi. De la Confarg până la Ivancea dar şi în cartierele centrale, cum se apropie data de 25 decembrie începe să se audă guiţatul porcilor. Argeşenii pun godacii pe o uşă de lemn sau pe un obiect asemănător şi, după ce se cinstesc cu o ţuică fiartă procedează fix ca la ţară – îl ard şi îl tranşează acolo, pe trotuar sau lângă ferestrele blocului. Uneori sângele se prelinge pe stradă de zici că cine ştie ce crime oribile au avut loc acolo, dar oamenii  îşi văd mai departe de tranşarea porcului.

Sigur că nu e nici legal şi nici altfel să tai porcul în centrul oraşului, lângă ghenă, dar, cel puţin până acum, niciun cetăţean cu astfel de  de îndeletniciri nu a primit vreo amendă, deşi legea permite asta. Acum, după ce hotărârea Consiliului Local de protecţie a mediului la Curtea de Argeş a intrat în vigoare, cetăţenii de mai sus pot fi amendaţi. „Sunt câteva familii care taie porcul în spatele Bisericii Bătuşari. Ar trebui să le dăm amenzi mai mari”, a propus consilierul Ştefan Dumitrache. Sancţiunile prevăzute în decizia locală sunt de până la 3000 de lei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RSS
Follow by Email