Ceferiştii argeşeni ameninţă cu greva

Ceferiştii ameninţă cu declanşarea unor proteste, motivele de nemulţumire ale acestora fiind, pe lângă salariile restante, faptul că  infrastructura jalnică şi munca în sistemul CFR nu sunt în siguranţă. Deşi plata salariilor pentru reprezentanţii CFR se face în zilele de 15 şi 30 ale fiecărei lunii, în luna septembrie salariile au întârziat aproximativ şase zile. Ceferiştii argeşenii s-au alăturat şi ei colegilor din întreaga ţară, fiind şi ei la rândul lor foarte nemulţumiţi de faptul că deşi vin zilnic la muncă nu şi-au primit banii la timp. Aşa că au început să ameninţe cu greva la sfârşitul lunii în curs. Reprezentanţii CFR au declarat că dacă, nici pe data de 30 septembrie, salariaţii nu vor primi banii la timp sau în cel mult 48 de ore, de la acea dată, aceştia se vor prezenta la locul muncă, însă nu vor munci deloc. S-a luat această decizie întrucât legea nu permite organizarea de greve la calea ferată.
Totodată, ceferiştii sunt nemulţumiţi de condiţiile de muncă, de faptul că, timp de 10 ani, nu s-au mai făcut modernizări în infrastructură, iar circulaţia feroviară a devenit tot mai nesigură. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RSS
Follow by Email