Ce trebuie să facă administraţia locală pentru ca „oraşul regal” să atragă turişti

Administraţia locală a plătit pentru realizarea unei strategii de dezvoltare a municipiului în perioada 2014 – 2020. Sigur, Strategia a fost gata abia în 2019, aproape de finalul perioadei în care ar fi trebuit să fie deja pusă în practică, dar cine se mai împiedică de un astfel de …amănunt, atât timp cât documentul are aproape 200 de pagini, este cuprinzător şi foarte interesant. Nu mai contează acum nici faptul că în el se vorbea despre bârlădeni, după cum aţi aflat din ziarul nostru încă din 2017. Cert este că Strategia a fost gata cu câteva luni înainte să …expire, dar concluziile şi proiectele sunt valabile şi acum (mai ales că nu au fost făcute…). Conform Strategiei de dezvoltare, atragerea turiştilor trebuie să fie un obiectiv important pentru administraţia locală.

Primul proiect propus a fi realizat pentru realizarea acestui obiectiv este cel de „reamenajare a Curţii Domnești, ca fiind obiectiv turistic principal. Refacerea zidurilor și proiectarea unui circuit integrat de vizitare, care sǎ includǎ și obiectivele din apropiere. O intervenţie de acest tip trebuie să asigure inclusiv furnizarea tuturor informaţiilor necesare prin mijloace multimedia, crearea unui program de minim două ore petrecute ȋn interiorul obiectivului, extinderea programului de vizitare”. Se mai vorbeşte şi de reabilitarea Gării Regale, reabilitare care e parcă mai departe ca oricând.

Centrul vechi are nevoie de reabilitare

Centrul vechi al oraşului, unde casele au fost renovate conform gustului şi buzunarului fiecărui proprietar, ar putea deveni o atracţie turistică, spun specialiştii care au scris Strategia. Astfel, se propune realizarea unui „proiect pentru reabilitarea faţadelor aferente caselor din zona centralǎ veche a orașului, conform stilului architectonic original. Fiecare obiectiv reabilitat trebuie marcat corespunzǎtor pe harta turisticǎ a orașului și insoţit de panouri informative, prin intermediul cărora turiștii să fie informaţii asupra istoriei și valorii fiecărei clădiri. Un astfel de proiect necesită implicarea tuturor actorilor locali, respectiv proprietari, asociaţii de promovare, primărie, agenţii de turism”.

Parcul Fântâna lui Manole trebuie redesenat

Şi Parcul Fântâna lui Manole este luat în calcul pentru atragerea turiştilor la Curtea de Argeş. Acesta ar trebui să beneficieze de o reorganizarea tematicǎ şi de „crearea unor spaţii de promenadǎ și petrecere a timpului liber pe categorii diferite de vârste (copii, vârstnici)”. Autorii Strategiei spun că „deși deţine o istorie impresionantă la momentul actual parcul nu oferă nici informaţii și nici posibilităţi de petrecere a unui interval de timp mai mare de aproximativ 15 minute. O intervenţie ȋn acest sens trebuie să vizeze dimensiunea istorică a locului, dotarea cu mobilier adecvat, cu sisteme video suport pentru informaţii, cu dispozitive de vizualizare la distanţă mare a diferitelor peisaje, dar și reorganizarea unor spaţii cu funcţiune specială: practicarea unor sporturi, mese de șah, etc”.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

RSS
Follow by Email