Ce se întâmplă dacă licitaţia pentru marea asfaltare va fi din nou amânată

Zilele acestea Comisia Naţională de Soluţionare a Contestaţiilor trebuie să publice decizia referitoare la contestaţiile făcute de cele două firme, Alpha Design şi Electrica Serv pentru marea licitaţie de la Curtea de Argeş, licitaţia în urma căreia peste 40 de străzi din municipiu vor fi asfaltate.
Aţi aflat deja din Interes Argeşean că licitaţia a fost de două ori anulată şi luată de la capăt din cauza contestaţiilor formulate de aceleaşi firme, plus alte câteva. Caietul de sarcini este acelaşi, doar condiţiile sunt mai bine explicate, afirmă dl. primar. Condiţiile sunt extrem de restrictive iar caietul de sarcini e făcut prost, susţin contestatarii. Cum, datele nu au fost schimbate de către cei care au realizat caietul de sarcini, aşa cum spune dl. primar, e foarte posibil ca şi aceste contestaţii să fie aprobate, iar cei de la primărie să fie nevoiţi să reia totul. Am mai scris în acest colţ de pagină despre cei care câştigă şi cei care pierd din amânarea licitaţiei, nu mai reiau, rămân la părerea că noi, cetăţenii, suntem ultimii pe lista câştigătorilor. Altceva mi se pare interesat de remarcat.

Să zicem că noile contestaţii nu vor mai fi acceptate de Comisia Naţională de Soluţionare, iar licitaţia se va ţine în octombrie. După licitaţie trebuie să treacă mai multe zile în care se pot depune alte contestaţii, la modul în care s-a desfăşurat licitaţia. Din nou să zicem că nu se va depune nicio contestaţie şi că se va semna contractul. Probabil că pe la începutul lunii noiembrie, în cel mai bun caz contractul va fi gata. Ordinul de începere a lucrărilor va fi dat peste o săptămână două, şi aşa se va ajunge în decembrie. Iarna nu se poate lucra, aşa că în primăvară, poate prin martie, va începe amenajarea şantierelor. Staţiile de asfalt încep lucrul mai târziu chiar, astfel încât prin mai, când ar trebui să se desfăşoare campania electorală, oraşul va fi brăzdat de tranşee, străzile vor fi varză, vor fi praf şi gropi şi puţini argeşeni vor fi mulţumiţi de starea în care se prezintă oraşul. Şi totuşi, aceasta este varianta optimistă, în care nu vor fi acceptate contestaţiile, în care paşii necesari vor fi făcuţi repede, iar câştigătorii licitaţiei vor fi prompţi.

Varianta cea mai plauzibilă este cea în care contestaţiile vor fi acceptate, procedurile reluate, pentru a nu ştiu câta oară, iar în primăvară ar putea fi desemnat un câştigător. Atunci pericolul cel mare este ca termenul de finalizare să nu mai poată fi respectat, iar banii să fie pierduţi pe vecie pentru Curtea de Argeş, căci e greu de crezut că un alt proiect de o asemenea amploare ar mai putea obţine finanţare în condiţiile în care administraţia locală nu a fost în stare să facă nişte caiete de sarcini care să nu poată fi contestate.

S-a tot discutat despre influenţa politicului în acest proiect cu implicaţii majore în viaţa argeşenilor. Au spus unii că PDL a contestat, că dl. primar a făcut documentele ca să câştige cineva anume, că firmele care tot contestă sunt de profesie contestatare, etc. Indiferent de ce s-a spus şi de ce se va mai spune, cert este un lucru – toate jocurile acestea, politice sau financiare, nu au nicio legătură cu noi şi cu străzile noastre. Toţi cei care se bat cu pumnul în piept că ne vor binele, că vor pentru noi asfalt pe toate uliţele, fac asta doar ca să ne ia votul, indiferent din ce partid fac parte.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

RSS
Follow by Email