Ne-am obişnuit să auzim de la edili că proiectele cu bani europeni reprezintă şansa noastră la dezvoltare, pentru că banii locali sunt puţini. De la începutul acestui mandat al aleşilor locali am auzit de zeci de proiecte pentru care s-au plătit studii de pre şi fezabilitate, taxe de înscriere şi altele asemenea, unele fiind cheltuieli neeligibile, numai despre proiectele finalizate nu s-a vorbit prea mult. Chiar dacă nu o să vă vină să credeţi, există şi astfel de minuni.Este, însă, şi o problemă. Poate că şi fără ele am fi trăit la fel de bine şi, cu siguranţă, am fi putut da banii, partea noastră de contribuţie, în alte locuri.
Pe site-ul Primăriei, deci cât se poate de oficial, am găsit proiectele finalizate. Dacă obiectivele realizate sunt folosite la maxim, sau dacă amenjările făcute mai sunt valabile şi acum, vă invităm pe dumneavoastră să trageţi concluziile. Să începem cu începutul.
Canalizare menajeră
Primul proiect este „Canalizare menajeră strada Râmnicu Vâlcea(DN73C) cu descărcare pe strada Industriilor. Investiţie realizată cu sprijinul financiarar al Uniunii Europene, al Guvernului României şi al Consiliului Local al Municipiului Curtea de Argeş”. Bugetul proiectului a fost de 396190 EURO, iar rezultatele – „3050 m canalizare pe străzile Râmnicu Vâlcea şi Industriilor”. Impactul proiectului – „Minim 5 societăţi comerciale sau instituţii racordate la reţeaua de canalizare, minim 350 gospodării racordate la reţeaua de canalizare a municipiului (…)”.Proiectul a fost întârziat faţă de termenul prevăzut pentru finalizare din cauza numeroaselor probleme apărute, de la desfiinţarea firmei care a proiectat canalizarea, până la apa care s-a infiltrat permanent.
Nici vorbă să fie 350 de persoane racordate la canalizare, iar de societăţile comerciale nu mai vorbim. Abia dacă s-au legat la canalizate câteva zeci de persoane, din cauza costurilor mari şi a problemelor pe care le are în continuare canalizarea nou nouţă.
Studiu de fezabilitate
Al doilea proiect trecut ca fiind finalizat pe site-ul Primăriei este „Studiu de fezabilitate -Modernizare şi retehnologizare cu extindere treapta chimică staţie de epurare şi Studiu de Impact asupra Mediului la epurare”. Proiectul a fost finanţat cu sprijinul financiar al Uniunii Europene prin Programul Phare CES 2005-Schema de Granturi pentru Sectorul Public pentru Pregătirea de proiecte în domeniul Protecţiei Mediului. Sună pompos, dar dacă dumneavoastră aţi simţit o îmbunătăţire a vieţii şi a mediului, înseamnă că e de bine, întrucât obiectuvul proiectului era „Protejarea mediului înconjurător de efectele descărcărilor de apă la staţia de epurare a Municipiului Curtea de Argeş”, iar obiectivul specific – „Pregătirea studiilor necesare pentru îmbunătăţirea gospodăririi apelor uzate ale Municipiului Curtea de Argeş”.Bugetul proiectului a fost de 32.000 de euro
Modernizare cartier
Următorul proiect este de-a dreptul generos – „Modernizare cartier Marina”, obiectivele fiind „protecţia mediului şi creşterea calităţii vieţii locuitorilor din cartierul Marina -Poştei”. Rezultatele finale sunt – Canalizare menajeră pe străzile: Corbeni, Barajului, Vişina, Poştei, Marina, Mihai Eminescu, Olteni, Zambilei, Zloteşti, în lungime totală de de 6,358 km şi reţea de alimentare cu apă pe străzile: Zloteşti, Zambilei, Olteni, Poştei, Vişina, Mihai Eminescu, în lungime totală de 2,71 km. Stadiul realizării: În prezent s-au realizat în totalitate lucrările de alimentare cu apă, iar lucrările de canalizare menajeră s-au realizat în proporţie de 90%. Asta scrie pe site. În teren, situaţia este cea pe care o ştiţi. Drumurile arată ca după război, pentru că cine a săpat a uitat să astupe la loc, iar „creşterea calităţii vieţii locuitorilor” este tot la stadiul de deziderat. Pentru acest proiect s-au cheltuit 2 570 000 lei, finanţare obţinută prin celebra Ordonanţă 7 din 2006 şi din bugetul local.
Un parc frumos. Anul trecut, poate
Ultimul proiect, dar nu cel din urmă, este „Amenajarea parcului Fântâna lui Manole”, sursa de finanţare fiind Programul naţional de îmbunătăţire a calităţii mediului prin realizarea de spaţii verzi în localităţi, instituit prin OUG nr.59/2007 şi derulat de Administraţia Fondului pentru Mediu. Bugetul proiectului a fost de 546 199,79 lei. Obiectivul proiectului: Realizare lucrări la sistemul de iluminat, la sistemul de irigaţii, amenajarea locului de joacă, amenajarea aleilor şi a bordurilor şi lucrări de plantare. Pe site, la acest proiect sunt şi nişte poze cu copii care zburdă, numai că locul de joacă nu este cel din parc, ci poza e făcută în altă parte. Florile din poză par să fie sălbatice, iar sistemele de irigaţii nu se văd. Acum, parcul arată cu totul altfel decât în pozele acelea. Adică mult mai rău.
Cam asta e cu proiectele finalizate la Curtea de Argeş. Niciunul dintre ele nu pare să fie de importanţă maximă, şi nici vreun mare succes menit să „îmbunătăţească viaţa locuitorilor” sau să „protejeze mediul”.