Arestarea omului de afaceri Cătălin Chelu, cel care deţine peste 30% din acţiunile Electroargeş, ar putea avea xonsecinţe şi la Curtea de Argeş. Pentru 27 noiembrie a fost convocată Adunarea Geenrală a Acţionarilor, dar, după cum aţi aflat din ziarul nostru, dirctorul general Ioan Gavrilă e de părere că AGA ar putea fi amînată până la lămurirea situaţiei lui Chelu.
Electroargeş, cea mai recentă achiziţie a omului de afaceri, este una dintre companiile care au raportat afaceri şi profituri în creştere în acest an, în ciuda crizei economice, scrie Ziarul Financiar de ieri. Chelu a vorbit cu jurnaliştii de la ZF şi despre intenţiile sale în ceea ce priveşte firma argeşeană. „Am cumpărat Electroargeş pentru că are o activitate foarte sănătoasă la export. Automat vom face investiţii şi vom încerca să atragem fonduri europene, ca şi la celelalte companii unde sunt acţionar”, a declarat Cătălin Chelu pentru Ziarul Financiar. Un alt acţionar semnificativ al Electroargeş este Dumitru Tudor, un alt investitor cunoscut de pe Bursă. Acţiunile Electroargeş vor fi tranzacţionate începând de miercuri la categoria a II-a a BVB, potrivit Ziarului Financiar.