Ce lucrări va face Serviciul Public de Gospodărie în acest an la Curtea de Argeș

Consiliul Local Curtea de Argeș a aprobat la ultima ședință Programul de lucrări al Serviciului Public de Gospodărie Comunală (SPGC). Consilierul liberal Doru Georgescu a cerut că prioritare să fie cele sesizate de cetățeni, și a votat proiectul de hotărâre referitor la programul SPGC. Ceilalți consilieri din opoziție s-au abținut, dar proiectul a fost adoptat.

Ca în fiecare an, SPGC anunță programul de lucrări pentru fiecare departament/formație în parte.

Astfel, formația „Întreținere și reparații străzi” va face în primul rând lucrări de reparații cu mixturi asfaltice (plombări), în funcție de starea de degradare a acestora la ieșirea din iarnă.

O altă lucrare este cea de „reparații la străzi, parcări, trotuare și alei” pe strada Progresului, de la pârâul Valea Iașului până la intersecția cu strada Cuza Vodă, inclusiv fundătura până la numerele 36E și 36F.

De asemenea, în nordul orașului, zona stației transportului în comun de pe strada Albești va fi asfaltată, la fel și trotuarele de acolo, ca și o porțiune a străzii Râmnicu Vâlcea care nu a intrat în programul de asfaltare prin Programul „Anghel Saligny”, fundăturile până la numerele 174 și 192P.

Trotuarele din câteva cartiere vor fi reabilitate cu asfalt – strada  Cuza Vodă, Albești.

Pe strada Negru Vodă se fac reparații la căile de acces și se asfaltează parcarea  până Ia numărul 6 – B (fosta stomatologie).

Și Aleea Trandafirilor intră în activitatea din acest an a SPGC cu amenajarea căilor de acces și a parcării blocului nou construit de ANL.

Alte lucrări pe care SPGC le are în program anul acesta sunt – lucrări de reparații la străzi pietruite cu piatră de calcar sau de râu: lucrări de marcaje rutiere la străzi și la parcări; lucrări de deszăpezire, precum și lucrări diverse ca întreținere, reparații și înlocuire indicatoare rutiere; lucrări de amenajări de denivelări în vederea calmării traficului; montat balustrade de protecție; lucrări de întreținere, reparații și montare bănci de odihnă; lucrări de reparații la străzi cu asfalt stocabil; lucrări de decolmatare la văi, poduri și podețe, etc.

„Programul de lucrări va fi adaptat în funcție de bugetul local”

Formația „spații verzi” cu ocupă de tăieri de corecție, ameliorare, limitare, echilibrare şi elegaj la arborii şi arbuştii ornamentali din zonele verzi aflate pe raza municipiului, plantarea de arbori ornamentali, arbori de aliniament, arbuști izolați de conifere; reamenajarea spațiilor verzi distruse în timpul iernii, etc.

De asemenea, vor fi amenajate aleile din parcurile „San Nicoară“, „Nevers”, „Fântâna lui Manole” și „Terasa 1 Mai“ și vor fi reparate și vopsite băncile de odihnă din parcuri.

La Cimitirul „Sf. Îngeri” programul prevede „repararea împrejmuirilor, clădirilor, băncilor de odihnă și aleilor; strângerea materialelor şi a gunoaielor aruncate printre morminte sau pe alei și evacuarea acestora din zonă”.

Lucrările care se fac în seră și în pepinieră sunt asigurarea materialelor combustibile și biocombustibile, asigurarea pământului vegetal și confecționarea a 300 mp pat cald pentru răsadnițe în vederea producerii materialului floricol săditor.

Stația de asfaltare se ocupă de producerea mixturilor și „aprovizionarea ritmică a activității”.

SPGC are în structura sa și o formație numită „întreținere complex sportiv” care face „lucrări specifice de întreținere și reparații pentru menținerea în stare de funcțiune a echipamentelor”, menține curățenia în incinta bazinului de înot, a sălii de sport și a stadionului municipal, încasează taxe, întreține gazonul de la stadion, etc.

Directorul SPGC, Ioan Ghiță, spune că „programul de lucrări va fi adaptat în funcție de bugetul local, evoluția prețurilor și eventualele urgențe care pot să apară la nivelul municipiului Curtea de Argeș”.

One thought on “Ce lucrări va face Serviciul Public de Gospodărie în acest an la Curtea de Argeș

  1. Porțiunea de stradă Valea Doamnei dela nr.2 – 13 rămasă neasfaltată de peste 3 ani când va fi inclusă în Program ?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RSS
Follow by Email