Ce îşi doresc cetăţenii din Curtea de Argeş de la administraţia locală în 2021

Anul 2021 este unul în care locuitorii Curţii de Argeş îşi pun speranţe mari din punct de vedere administrativ. Argeşenii vor să scape de pandemie, chiar dacă asta nu depinde de administraţia locală, dar au şi alte doleanţe, strict locale. Cum 2020 a fost anul alegerilor locale şi parlamentare, cetăţenii vor ca promisiunile celor care au câştigat să fie puse în practică.

Haitele de câini vagabonzi, gropile săpate în asfaltul proaspăt pus, calitatea apei de la robinete, trotuarele sparte, blocurile anvelopate, ştrand funcţional, curăţenie prin oraş,  sunt doar câteva dintre problemele pe care locuitorii Curţii de Argeş le au. I-am întrebat pe câţiva dintre locuitorii municipiului despre aşteptările pe care le au de la administraţia locală. Curios, sau nu, cei mai mulţi dintre ei nu au vrut să-şi spună numele.

„În primul rând vreau să fim respectaţi şi să nu ne ia nimeni de proşti. Am votat, fiecare cum a crezut de cuviinţă, acum aşteptăm să se facă ce s-a promis. Vrem să vedem rezultate, concret, să vedem că cei pe care i-am ales se gândesc la noi, nu la buzunarul lor”, ne-a spus un domn care a zis că îl cheamă George şi atât.

„Să termine domnu’ primar ce a început. Să facă străzile astea din centru, apa şi la ce mai lucrează acum. Să ne scape de câini, că eu stau în Progresu şi mi-e frică să ies din casă seara, când plec la schimbul trei”, spune Maria.

„Am primit la cutia poştală multe pliante colorate în campania electorală. Pe unele le-am şi citit, dar pe altele nu. Am văzut acolo numai lapte şi miere la noi în oraş. Măcar jumătate din cât au promis dacă fac şi e bine, dar nu cred…cred că va fi aşa cum a fost mereu, promisiuni când ne cheamă la vot, şi dup-aia la fel, noi tot cu necazurile noastre”, spune Gheorghe, pensionar de 73 de ani.

„Să vorbiţi dumneavoastră la Primărie, să facă un cimitir nou, Nu mai e loc la Sf. Îngeri, aici în deal, şi oamenii nu mai au unde să fie îngropaţi. Am auzit de mult că vor să facă unul nou, dar nu fac nimic şi nu mai au oamenii loc în cimitir, Eu sunt bătrână şi asta vreau de la Primărie, un cimitir nou”, ne-a mărturisit Elisabeta, o femeie de 84 de ani.

„Să avem şi noi ştrand, că ne ducem, ne duceam, la Corbi. Să putem să înotăm şi la noi în oraş, să deschidă ştrandul ăla odată. Cum era el, dar stăteam la soare acolo pe iarbă, făceam baie, ne mai distram şi noi, că nu avem bani să mergem la mare, avem salarii mici, s-au închis şi croitoriile, nu avem bani. Să se gândească şi la noi, ăştia mai săraci, când face ceva, să ne ajute şi pe noi”, ar dori Maria, de 39 de ani.

„Ce-mi doresc eu de la administraţia locală?! Păi ce vrea toată lumea – străzi asfaltate şi curate, fără câini, apă bună şi ieftină, un loc de parcare pe care să-l plătesc dar de care să şi beneficiez, un oraş frumos din care să nu vrei să pleci”, afirmă Marian, un antreprenor de 40 de ani.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RSS
Follow by Email