30% din bugetul local pentru 2020 este folosit pentru funcţionare, iar restul pentru investiţii, spune primarul Constantin Panţurescu
32 de milioane de euro din fonduri europene se cheltuiesc pentru lucrări
Bugetul local al municipiului Curtea de Argeş este aprobat la şedinţa ordinară a lunii februarie care are loc săptămâna aceasta la Primărie, dar proiectul de hotărâre referitor la buget a fost supus dezbaterii publice săptămâna trecută. La dezbatere au participat şase cetăţeni, directori ai societăţilor comerciale ale consiliului Local, consilierii locali Cristian Mitrofan, Doru Georgescu, Bogdan Dabija, Ionel Păunescu şi Ion Şerban, dezbaterea fiind condusă de primarul Constantin Panţurescu şi de directorul economic al Primăriei, Gheorghe Florescu. Acesta din urmă a prezentat pe scurt proiectul de buget pe 2020, care are prevăzute venituri de 35,551 milioane de lei, iar cheltuieli la fel de mari. Bugetele serviciilor publice şi ale instituţiilor finanţate de bugetul local sunt la fel ca anul trecut, a precizat directorul Florescu.
Lucrări finalizate şi investiţii în derulare
Lista de investiţii pe acest an a fost prezentată de primarul Panţurescu. Astfel, investiţiile făcute din bugetul local care vor fi finalizateîn acest an sunt – reabilitarea podului peste Valea Iaşului, reabilitarea podului peste Valea lui Gan, complex nataţie, consolidare teren strada Rozelor, loc de joacă pentru copii în zona stadionului, consolidare teren pe strada Valea Doamnei, sistem de supraveghere video stradală şi monitorizare trafic, reabilitare reţea apă pe strada Episcop Ghenadie. Investiţiile aflate în curs sunt – reabilitare drum strada Valea Iaşului, canalizare menajeră străzi Cuza Vodă – Lt. Pavelescu – Progresului, strada Valea Danului, locuri de joacă pentru copii la Terasa 1 Mai şi la Centrul de Cultură şi Arte, reabilitare reţea de apă în zona centrală, înlocuire ansamblu pompe la staţia de tratare de la Cerbureni a SC Aquaterm, reabilitare pod peste pârâul Valea Iaşului, refacere parc „Fântâna lui Manole”, realizare priză de apă suplimentară pentru alimentarea gravitaţională cu apă a staţiei de tratare a apei de la Cerbureni.
Investiţiile care se fac anul acesta la Curtea de Argeş din fonduri guvernamentale sunt – grădiniţă cu program prelungit, înfiinţare creşă, bloc locuinţe ANL (locuinţe de serviciu), bloc locuinţe sociale. Investiţiile care se finalizează anul acestea se referă la refacere drum Buşaga, refacere drum străzile Plopiş, Făgetului şi Valea Doamnei.
Primarul Panţurescu a mai spus că la 31 decembrie 2019 Spitalul Municipal avea aparatură medicală nouă în valoare de 127141,80 lei. „30% din buget reprezintă cheltuielile de funcţionare, iar restul sunt pentru investiţii. 32 de milioane de euro s-au adus pe fonduri europene, de 10 ori mai mult decât avem noi în buget. Am luat tot ce se putea lua pentru toate tipurile de proiecte”, a mai spus Constantin Panţurescu. Proiectele cu fonduri europene, în număr de cinci, sunt „Creşterea eficienţei energetice a Spitalului”, „Dezvoltarea unui sistem de transport modern, accesibil şi durabil”, „Eficienţă energetică prin implementarea sistemului de gestionare inteligentă a iluminatului public”, „Dotarea şi echiparea ambulatoriului” şi „Dezvoltarea transportului public în municipiu”.