Ce investiţii s-au făcut anul acesta la Curtea de Argeş

La şedinţa Consiliului Local de astăzi urmează să fie aprobată lista investiţiilor care au fost făcute în primele şase luni ale acestui an, şi stadiul realizării acestora. Lista e subţire, cele mai multe dintre investiţii fiind în curs de execuţie. Astfel, pentru cadastrul imobiliar edilitar s-au plătit 20.000 de lei, iar pentru reactualizarea PUG-ului, care este în curs de execuţie, 143.000 de lei. Au fost alocaţi şi 75.000 de lei pentru registrul spaţiilor verzi al municipiului, dar acesta nu a fost realizat. Alţi 150.000 de lei vor fi folosiţi pentru cumpărarea a două autoturisme, fiind aprobată cererea de finanţare. De asemenea, o investiţie importantă, realizată, este cumpărarea de către municipalitate a unor echipamente informatice în valoare de 30.000 de lei. Pentru Serviciul de Evidenţă a Populaţiei a fost achiziţionat alt echipament informatic, cu 6000 de lei.
Alte investiţii importante făcute de administraţia publică locală au fost la şcolile şi liceele din oraş – termoizolaţii la Colegiul Naţional „Vlaicu Vodă” şi la Grupul Şcolar „Ferdinand I”, împrejmuire la Şcoala nr. 4 şi la Grupul Şcolar Auto,etc.
Unde se extinde
reţeaua de apă
La capitolul „Servicii şi Dezvoltare Publică”, autorităţile locale au cheltuit în total 660.000 de lei. Urmează să fie cumpăraţi hidranţi supraterani, cu 40.000 de lei, şi să fie amenajate reţelele de apă pe străzile Nevers, 1 Mai, cartier Progresu, străzile Elena Cuza, Angheleşti, Râmnicu Vâlcea, Groape.
Pentru Protecţia Mediului s-au cheltuit 1612000 de lei, astfel – canalizare menajeră pe strada Valea Iaşului, lucrare ce urmează să fie făcută, reabilitare canalizare menajeră în cartierul Sf. Gheorghe, plus mai multe extinderi şi reabilitări ale canalizării menajere pe străzile Petreşti, Poştei, Corbenilor, Victor Ştefănescu, Nevers, piaţa 1 Mai.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RSS
Follow by Email