De pe 21 octombrie juristul Radu Chirca este pensionar, iar în locul său primarul Panţurescu i-a delegat atribuţiile de secretar general al Primăriei Janinei Zarioiu.
Radu Chirca, jurist apreciat şi om respectat în comunitate, a terminat Facultatea de Drept din Bucureşti şi absolvit un master în Management public la A.S.E. Bucuresti. Din 1993 şi până în 2021 a fost secretar la Primărie.
Janina Zarioiu lucrează la Primărie de 21 de ani, potrivit şefului Resurselor Umane din instituţie, Dorin Savu. Deocamdată Zarioiu este secretar general interimar, urmând, probabil, să dea concurs la Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, la Bucureşti. Înainte de a primi atribuţii de secretar general ea a fost şeful Serviciului Juridic Contencios şi Agricol, înfiinţat în aprilie 2018.
Noul secretar general interimar are o avere inpresionantă, potrivit declaraţiei publicate pe site-ul Primăriei. Este asociat unic la o societate şi asociat la alte două. Are, împreună cu soţul, nouă terenuri, moştenite şi cumpărate în Curtea de Argeş şi prin comunele din zonă şi şase case, apartamente sau case de vacanţă. Are un împrumut contractat în 2018 în valoare de 129.000 lei, scadent în 2023, iar din salariul de la Primărie a câştigat 80213 lei într-un an, potrivit declaraţiei de avere pe care a depus-o în luna iunie. Janina Zarioiu nu are nicio maşină, conform documentelor citate.