Dacă am învăţat ceva din această campanie electorală, atunci am învăţat că mizeria nu are limite, că opulenţa şi bogăţia nu au pierit din cauza crizei, ci, dimpotrivă, au crescut, că pentru o sumă oarecare un om poate sta o zi întreagă în frig, cu o pancartă sau un balon în mâini, strigând sau ţipând, conform indicaţiilor regizorului, sloganuri în care nu crede.
Campania electorală dusă la Curtea de Argeş nu are nicio legătură cu cea de Bucureşti. La noi, toate sunt mai încete, chiar şi campania electorală. În vreme ce în Capitală pedeliştii se bălăcăresc cu liberalii, aceştia din urmă cu social democraţii şi cu pedeliştii, adică fiecare cu fiecare şi toţi împreună, la Curtea de Argeş, în provincie, adică, lucrurile stau cu totul altfel. Caşcavalul se împarte la fel, fără culoare politică, pentru că doar culoarea banilor contează. Iar în aceste vremuri de criză, cel puţin pentru unii, culoarea banilor este cea mai importantă. Îmi amintesc de campania de la locale, de anul trecut, când candidaţii se atacau, se ironizau, împrăştiau tot felul de zvonuri unii despre alţii, zvonuri care au prins şi din cauza cărora am ajuns, poate, aici. Acum, pentru politicienii locali miza pare să fie mult mai mică. Atunci era vorba despre ei, despre scaunele pe care ar fi putut să se aşeze, acum e vorba despre un preşedinte de ţară, o chestiune destul de abstractă, care nu aduce beneficii imediate şi nici directe.
Ce am învăţat din această campanie?! Că următoarea, care va fi pentru alegerile locale, va fi una dură, unde vor fi scoase la înaintare cele mai jegoase lucruri despre adversar. Asta cred. Începutul timid a fost făcut anul trecut la locale, a continuat acum, mai curajos, şi va atinge apogeul atunci. Am mai învăţat, de asemenea, că nimănui nu-i pasă de noi, ca persoane, ci doar ca masă de votare, ca număr de voturi, mai precis, ca gloată care poate fi manipulată astfel încât rezultatul să fie cel pe care îl vor unii. Atât.
