Cavalerul templier Florin Horvath a lansat o carte la Curtea de Argeş

În sala Basarabilor de la Muzeul Municipal Curtea de Argeş a avut loc, zilele trecute, lansarea unei noi cărţi semnate de cunoscutul autor Florin Horvath. De această dată, autorul a revenit la Curtea de Argeş cu romanul istoric „Vecernie la amiază”, o carte care vorbeşte despre întemeierea Ţării Româneşti. La eveniment au participa Ştefan Dumitrache, managerul instituţiei gazdă, viceprimarul Cristian Mitrofan, academicianul Gheorghe Păun, filologul Aurelian Pavelescu, dar şi alte personalităţi locale. „Nu cred că era un loc mai potrivit pentru prezentarea acestei cărţi decât Curtea de Argeş, aici în apropierea Curţii Domneşti. Despre romanul lui Florin Horvath pot spune că este o carte cavalerească, care aduce completări fundamentale informaţiilor pe care noi le ştiam. Cartea completează legendele pe care cu toţii le-am auzit de la strămoşii noştri”, a declarat Ştefan Dumitrache. Totodată despre romanul istoric „Vecernie la amiază” au mai vorbit academicianul Gheorghe Păun, dar şi filologul Aurelian Pavelescu, care au scos în evidenţă atât calităţile autorului, cât şi pe cele ale cărţii. „E foarte greu să vorbeşti despre Florin Horvath. Cartea acestea porneşte de la o poveste, care nu este deloc o poveste. Nu este vorba despre un simplu roman istoric, este vorba despre adevăr, despre o istorie a românilor fundamentată. Este o carte despre români şi locul acestora înăuntrul Europei”, a spus Aurelian Pavelescu.
La rândul său autorul Florin Horvath a ţinut să le mulţumească tuturor pentru cuvintele frumoase, dar şi pentru participare şi a promis că va revenei la Curtea de Argeş de fiecare dată când va fi invitat. „Mă bucur că ne-am întâlnit în această formulă generoasă. Vreau să vă spun că am vizitat municipiul Curtea de Argeş, dar şi împrejurimile. Am fost la Mănăstirea Corbii de Piatră, pentru că acesta este locul cu care se sfârşeşte volumul cu care am venit aici. Povestea a pornit de la un scut inscripţionat cu trei capete de negri, un simbol pe care l-am desluşit ulterior. Apoi pe baza a trei documente criptate în alfabetul templier am scris această carte. Sincer, nu am niciun merit pentru lucrurile descoperite, pentru că s-a întâmplat să găsesc eu aceste trei documente. Pentru mine a fost o mare bucurie să pot să redau aceste lucruri şi poate că aici este meritul meu, pentru că din trei documente nu poţi întemeia o istorie”, a declarat Florin Horvath.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

RSS
Follow by Email