Au fost publicate declarațiile de avere
15 iunie a fost termenul până la care aleşii au fost obligaţi să depună declaraţiile de avere şi de interese. Pe site-ul Primăriei Curtea de Argeș sunt publicate doar declarațiile primarului Constantin Panțurescu, viceprimarului Ștefan Dumitrache și ale angajaților Primăriei. Declarațiile consilierilor locali nu au fost făcute publice.
Constantin Panţurescu nu pare un om prea bogat. Conform declaraţiei de avere, soţia sa a moştenit în 2017 un teren de 785 metri pătraţi în Curtea de Argeş şi o Skoda, iar împreună au un apartament în oraş, în suprafaţă de 66 mp şi o casă moştenită de soţia sa. Primarul are trei conturi curente în care are 17404, 4583 și 7000 de lei la o bancă, și două depozite de 82100 şi 90000 de lei. În 2021 a deschis un fond de investiţii (inclusiv pensii private sau alte sisteme de acumulare) în care are 76246.20 lei. În calitate de primar a încasat în 118632 lei iar soţia, din salariu, a obţinut anul trecut 72430 lei.
Ştefan Dumitrache și-a luat o mașină
Ştefan Dumitrache, viceprimarul municipiului Curtea de Argeş, are trei terenuri, dintre care două în Curtea de Argeş în suprafaţă de 17.500 mp şi 800 mp, iar în 2017 soţia lui a moştenit 19.200 mp teren în Mureș și o jumătate dintr-un apartament la Târnăveni. De asemenea, viceprimarul are un apartament în Râmnicu Vâlcea, cumpărat în anul 2000, şi trei autoturisme, o Dacia Logan, un Volkswagen Golf moştenit, iar în 2021 a cumpărat un Ford Puma. Din drepturi de autor a mai luat 747 lei, veniturile din arendă au fost de 558 și 1285 lei, iar indemnizație de viceprimar încasată a fost de 34264 lei. Are un credit luat anul trecut în valoare de 50.000 de lei scadent în 2023.
Din remuneraţia de manager al Muzeului Municipal a încasat 7752 lei, din salariul de șef serviciu la Muzeul Viticulturii și Pomiculturii-Golești a încasat 31637 lei. Soţia, angajată la Primărie, a primit anul trecut 43210 de lei salariu.