„Câştigătorul licitaţiei pentru autostrada Piteşti-Curtea de Argeş este cunoscut!”

Lucian Bode, propus pentru funcția de ministru al Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor, în timp ce era audiat săptămâna trecută în Parlament, a prezentat stadiul pregătirilor pentru fiecare tronson din autostrada Sibiu-Pitești.

„Pe tronsonul 4, Tigveni-Curtea de Argeș, au fost depuse 10 oferte și ele sunt în analiză. Vom desemna câștigător. Pe tronsonul 5, Curtea de Argeș-Pitești, avem raport de procedura validat de instanță. Este cunoscut câștigătorul, dar mai este un termen în instanță, 20 februarie”, a precizat Lucian Bode. Eliminată din cursă pentru secțiunea 5 din autostrada Sibiu – Pitești în urma unei decizii a Curții de Apel București, asocierea China Railway 14-th Bureau Co Ltd – Viaponte Rom a cerut luna trecută revizuirea deciziei CAB la Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ), iar ultimul termen a fost pe 20 februarie. „Respinge cererea de revizuire formulată de Viaponte Rom S.R.L. în nume propriu şi în numele Asocierii China Railway 14th Bureau CO LTD – Viaponte Rom S.R.L. – Viaponte, Projetos e Consultoria de Engenharia S.A. împotriva Deciziei nr. 409 din 12 august 2019 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, pronunţate în dosarul nr. 4076/2/2019, ca inadmisibilă”, se arată în sentinţa publicată de ÎCCJ vineri, sentinţă care poate fi atacată cu recurs.

În octombrie 2017, CNAIR a primit opt oferte pentru secțiunea dintre Curtea de Argeș și Pitești (km 92+600 – 122+950), valoarea contractului pus la bătaie de Transporturi fiind de 1,834 miliarde de lei, fară TVA. Cele opt oferte depuse au venit din partea următoarelor companii: Astaldi SpA, Asocierea China Railway 14th Bureau Group Co Ltd – Viaponte Rom SRL – Viaponte Projetos e Consultoria de Engenharia SA, Asocierea Impresa Pizzarotti & C SpA – Pizzarotti SA, Asocierea Itinera SpA – Retter Projectmanagement SRL, Societa Italiana per Condotte d’Acqua SpA, Asocierea Spedition UMB SRL – Tehnostrade SRL – Aktor Technical Societe Anonyme (Aktor SA),  Asocierea Tirrena Scavi SpA – Toto SpA Costruzioni Generali, Asocierea Trameco SA – Vahostav SK as – Construcții Erbașu SA – Vega ’93 SRL – East Water Drillings SRL.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

RSS
Follow by Email