Câştigătorii Festivalului – concurs de film cu tematică religioasă „Lumină din lumină”

Palatul Arhiepiscopal din Curtea de Argeş a găzduit, zilele trecute, festivitatea de premiere a Festivalului – concurs de film cu tematică religioasă „Lumină din lumină”, care a ajuns la cea de-a XXI- a ediţie. Evenimentul a fost organizat de Consiliul Judeţean Argeş, prin Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Argeş (CJCPCT), Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului, cu sprijinul Societăţii Române de Televiziune – Redacţia „Viaţa Spirituală”.
La festivitate au participat Înaltpreasfinţitul Calinic, Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului, Nicolae Diaconu, primarul municipiului, Sorin Mazilescu, directorul CJCPCT, dar şi alte oficialităţi şi personalităţi culturale din judeţul Argeş. Anul acesta au intrat în concurs numai puţin de 21 de pelicule, realizate de concurenţi din toate colţurile ţării. Cu toţii au fost felicitaţi de ÎPS Calinic, care a ţinut totodată să le mulţumească pentru participarea la ediţia din acest an Festivalului-concurs „Lumină din lumină”.
De această dată, juriul a acordat Marele Premiu în valoare de 1.500 lei chiar unor argeşeni, respectiv echipei formate din preotul Ciprian Necula şi Cristian Gheorghe, care a realizat filmul „Sfânta Euharistie – lumina vieţii creştine”. Celelalte premii au fost obţinute de următorii participanţii: Diana Deleanu – Premiul de Excelenţă – filmul „…Şi Dumnezeu a creat bărbatul”; Adi Boldişor – Premiul I – filmul „Sf. Calinic de la Cernica”, Silvia Pintea – Premiul II –  filmul „Leul din Şişeşti”, Mădălina Butiurcă – Premiul III – filmul „Dincolo de artă”.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

RSS
Follow by Email