Casa Poporului de la Albeştii de Argeş


Intrare pentru public, pe scări pavate cu gresie. Cabine pentru artişti, toalete pentru artişti, toalete pentru spectatori. Lângă scenă, o cameră de 30 de metri pătraţi, pentru aşteptare. Se trage cortina, iar spectacolul poate să înceapă. În sală, 300 de spectatori stau cuminţi pe scaunele lor şi totul e pregătit. Nu e Teatrul Naţional, nici măcar Teatrul din Piteşti. Spaţiile generoase, cu destinaţii precise şi bine amplasate aparţin Casei de Cultură din comuna argeşeană Albeştii de Argeş. Localnicii îi spun „Casa Poporului” din Albeşti.

Monstruozitatea multifuncţională

În 1993 Consiliul Local Albeşti cerea Consiliului Judeţean bani pentru o casă de cultură nouă. Cea existentă avea 50 de ani şi costa mult prea mult ca să fie reparată. Autorităţile judeţene au aprobat, anul următor au început lucrările. Clădirea-monstru a fost gata de tăiat panglica abia în 2002, iar costurile totale s-au ridicat la trei miliarde şi jumătate, la preţuri din anii ’90.
Casa de Cultură, sau clădire multifuncţională, cum îi place primarului comunei, Vasile Sava, să spună, are o suprafaţă desfăşurată de aproape 1000 de metri pătraţi şi peste 20 de încăperi, unele folosite, altele nu. „Noi am zis să facem o clădire multifuncţională, să avem loc pentru poştă, pentru Romtelecom, pentru biblioteca din comună. Nu eram eu primar atunci.”
Când clădirea a fost gata, în sala de spectacole nici nu au fost montate scaune pentru spectatori, pentru că era mai mult decât evident că niciodată nu vor fi concerte sau alte adunări la care să participe 300 de albeşteni. Cu toţii sunt cam 6000, iar peste 10 la sută din ei sunt plecaţi în Italia şi Spania.

Bani publici pentru o discotecă privată

De patru ani în sala de spectacol funcţionează o discotecă. Patronul a pus mochetă pe jos, a făcut două baruri, iar în amfiteatrul transformat în zone de stat la masă a montat fotolii şi mese. „Când sunt spectacole aranjăm scaunele şi se ţin spectacole”, spune proprietarul discotecii, precizând că aceasta este o prevedere a contractului de închiriere. Numai că spectacolele sunt foarte rare, chiar dacă primarul se grăbeşte să adauge “săptămâna trecută a fost unul pentru copii”.
În Casa Poporului de la Albeşti te pierzi foarte uşor. Primarul Sava merge repede şi deschide brusc uşile. “Aici e biblioteca, avem 15.000 de volume. Aici e cercul nostru de pictură, de la şcoală. Aici e poşta, dincolo cabinetul unui notar, lângă el, romtelecomul, o filială CEC, aici se fac repetiţii la dansuri. ”Deja am obosit şi credeam că le-am văzut pe toate când dăm de nişte uşi mari, închise cu lacăt. Este cabina de proiecţie pentru sala de spectacole, iar lângă ea, alte uşi, cele pe care ar fi trebuit să intre spectatorii, şi acestea închise.

Căminul vechi, salon pentru nunţi

În spatele mamutului e pitit căminul cel vechi care are de acum 60 de ani. E încă în picioare, în ciuda temerilor aleşilor locali, şi chiar şi-a găsit şi o utilitate – e salon de nunţi. Pereţii sunt coşcoviţi, tabla de pe el e ruginită, dar are jaluzele verticale la ferestre. Pentru 250 de lei chirie orice sătean poate să facă petrecerea de nuntă acolo.
„Domnule, pentru tineret o fi bine, nu ştiu. Pentru mine nu e. Se duc ăia tineri să se distreze la disco. Cred că o fi costat ceva. Mai bine cu banii ăia punea asfalt pe unde nu e”. Moş Gheorghe nu pare impresionat decât de mărimea Casei de Cultură şi de suma pe care o presupune că ar fi fost dată pentru ea. Vecina lui, Maria Popescu e de altă părere: „e prea mare şi noi suntem săraci. Da. Ei ştiu de ce or fi făcut-o aşa de mare, cât Casa Poporului. Ca să râdă lumea de noi.”
„E mişto la discotecă, de ce să fie spectacole?! Ce fel de spectacole ?!”, se întreabă, naiv, un tinerel. Nu a fost în viaţa lui la unul, dar e sigur că i-ar plăcea mai mult la discotecă.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

RSS
Follow by Email