Cartierul fără trotuare, şi cu ghene împuţite

Cartierul Posada este unul dintre cele mai mari din municipiul Curtea de Argeş. Ca în toate celelalte, şi aici sunt multe probleme încă nerezolvate care dau bătăi de cap argeşenilor. Şi aici câinii vagabonzi au pus stăpânire pe cartier, pe care îl „păzesc” pe la fiecare colţ de bloc. Pentru a ajunge la locul în care sunt pubelele de gunoi îţi trebuie mult curaj. Haitele de câini fac legea în aceste locuri. „De obicei îl trimit pe soţul meu cu gunoiul, pentru că îmi este frică de câini, dar acum mi-am făcut curaj şi m-am dus. Să ştiţi că aceşti câini au devenit o problemă gravă. În cartier la fiecare bloc sunt câţiva câini. O să ne mănânce într-o zi”, spune Ileana Ciucur, care locuieşte în zonă.

„Nu poţi să respiri în apropierea acestor pubele”

Oamenii care locuiesc în zona Terasei 1 Mai ne-au spus că în apropierea spaţiilor special amenajate, unde se află pubelele pentru colectarea gunoiului, persistă un miros înţepător, mai ales când temperatura de afară este ridicată. Oamenii spun că în momentul în care pubelele sunt golite, se scurge din acestea un lichid care rămâne pe jos şi care miroase îngrozitor. „Nu poţi să respiri în apropierea acestor pubele. Nici nu a fost foarte cald afară, dar a şi început să miroasă îngrozitor. Se scurg pe jos tot felul de mizerii. Nici nu poţi să mai deschizi geamul că leşini în casă. Mi-e frică să nu mă îmbolnăvesc, pentru că aceste locuri au devenit focare de infecţie. Uitaţi-vă că se scurge mizeria pe stradă”, spune Ştefania Radu.
Pubelele de gunoi sunt de multe ori neîncăpătoare pentru oamenii care locuiesc în zone. De foarte multe ori aici sunt aruncate resturi de materiale de construcţii, sau grămezi de moloz, deşi legea interzice acest lucru. „Unde să mai pun eu gunoiul acum? Sunt pubelele pline. Au aruncat oamenii saci şi cutii cu resturi din construcţii. Acestea nu se aruncă aici. Ar trebui prinşi şi amendaţi cei care le aruncă, dar cine să facă acest lucru?”, se întreabă Ion Bunescu.

„Pe unde să meargă copiii când se duc la şcoală, dacă nu au trotuar?”

Fiind o zonă foarte aglomerată, oamenii se plâng că de multe ori nu se pot odihni noaptea din cauza zgomotului de afară. „Eu lucrez ca paznic şi locuiesc în blocul de lângă şcoală. De multe ori chiar şi la ora 11 noaptea joacă copiii fotbal. Nu mi se pare normal, pentru că eu lucrez şi am nevoie de odihnă. Să vină patrule de jandarmi şi să îi amendeze. Mai vin câte unii şi, „pişcaţi” de la bar, ţipă şi fac scandal pe aici. Au rupt chiar şi băncile din faţa blocului. Sunt seara pe aici foarte mulţi derbedei”, spune un bărbat care locuieşte în zonă.
Deşi o parte din străzile din cartier au fost asfaltate, trotuarele au fost distruse şi lăsate aşa. În zona Şcolii Generale „Basarab I”, pe unde trec în fiecare zi foarte mulţi elevi, trotuarele au dispărut pur şi simplu. „E o problemă deosebită. Pe unde să meargă copiii când se duc la şcoală dacă nu au trotuar? Trec de multe ori maşini cu viteză, şi dacă nu eşti atent dau peste tine. Ar trebui refăcute trotuarele în această zonă până când nu se întâmplă vreo nenorocire”, spune Daniela. În cartier ar trebuie amenajate şi câteva locuri de parcare. Foarte mulţi oameni îşi parchează maşinile pe spaţiul verde sau pe trotuar, blocând accesul pietonilor. „Ar fi bine dacă s-ar amenaja câteva parcări pe aici, printre blocuri. S-au înmulţit maşinile şi nu mai unde să le parchezi. Oamenii le trag şi ei pe unde pot. Se mai ceartă uneori pe locurile de parcare”, spune Alin, un tânăr care locuieşte în zonă.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

RSS
Follow by Email