Carne de miel și șorici retrase de la vânzare de Poliție și Direcția Sanitar Veterinară

Înainte de Paști, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, împreună cu reprezentanții Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Argeș și D.S.V.S.A. Argeș, au acționat pentru prevenirea și combaterea faptelor ilicite din domeniul alimentar, respectiv comercializarea cărnii și a produselor din carne, informează IPJ Argeș.
Au fost efectuate controale la șase agenți economici ce dețin abatoare/unități de sacrificare și producerea cărnii pe raza județului Argeș și două piețe agroalimentare din municipiul Pitești.
În urma verificărilor efectuate, au fost retrase de la comercializare 35 kg de carne de ovină, 17 kg carne de miel și 3 kg șorici de porc pentru
depozitare necorespunzătoare și pentru nerespectarea procedurii privind comercializarea cărnii în sectorul destinat acestei activități. Au fost aplicate două sancțiuni contravenționale, în valoare de 20.000 lei și confiscată suma de 1650 lei, pentru că operatorii economici nu foloseau aparate de marcat electronice fiscale.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

RSS
Follow by Email