Care sunt cele mai mari probleme ale municipiului în opinia cetăţenilor

Publicam în ultimul număr al ziarului nostru aşteptările pe care  locuitorii municipiului Curtea de Argeş le au în acest an de la administraţia locală. Haite de câini, gropi, curăţenie, apă curată, acestea au fost câteva dintre problemele a căror rezolvare o aşteaptă argeşenii. Am publicat materialul pe site-ul ziarului nostru, www.interesargesean.ro, iar cititorii ediţiei online au răspuns şi ei, în număr mare, întrebării referitoare la aşteptările cetăţenilor de la administraţia locală. Vă invităm să citiţi mai jos câteva dintre cele mai interesante răspunsuri.

Gabriela Badea – „Respect şi bun simţ, că ei sunt în slujba cetățeanului”.

Valeriu Catana – „Cinste, corectitudine, respect pentru cei care plătesc taxe și impozite și multă ambiție pentru  a face ca urbea unde trăiesc să arate cât mai bine”.

Dalia Elena – „Stoparea ajutoarelor sociale pentru lepre! Stoparea locurilor de muncă obţinute prin relaţii şi şpăgi! Stoparea şpăgilor pentru autorizaţii de orice fel! Câinii vagabonzi strânşi de pe străzi, străzi asfaltate cum trebuie, canalizări, decolmatări ale pâraielor, ajutor pentru persoanele cu handicap….etc”.

Ion Otelea – „Străzi asfaltate. Ne distrug mașinile”.

„Comunicare transparentă”

Un răspuns mai mai elaborat şi mai amplu am obţinut de la o doamnă cu spirit civic, dar care ne-a rugat să nu-i dăm numele. Iată ce scrie: „Vă răspund în câteva puncte. 1. Comunicare transparentă din partea administrației. 3. Pagina primăriei e exemplu de comunicare unidirecțională, ba chiar comentariile care nu ridică în slavi administrația sunt șterse. Nu se răspunde la întrebările juste. Nu se răspunde la cererile de comunicare unor informații de interes public transmise pe email. Dezbaterile publice sunt organizate de formă, opiniile cetățenilor fiind penalizate dacă sunt contrare.

  1. Responsabilitate și comunicare publică referitoare la proiectul de transport public și la cel de canalizare. Nu știm unde vor fi pistele de biciclete mult lăudate. Trotuarele noi cu granit nu au rampe pentru cărucioare și se termina brusc în trotuarele vechi, au găuri neacoperite, au spaţii nefinalizate (vezi Romarta – pietre înspre spaţiile comerciale).
  2. Curățenia. În general și în special în Curtea Bisericii Domnești. Știu ca aceasta zona e în administrarea primăriei, nu a Arhiepiscopiei. Toaleta de acolo este folosita deși e total insalubră. Toți șoferii de maxi taxi și taxi din zona merg zilnic la ea și pe după ea.
  3. Străzile și trotuarele în general sunt din secolul trecut, în mare parte. Gropi, spărturi, inconsecvenţe, etc.
  4. Dezbaterile și consultările reale, inclusiv cu cel aleși în consiliul local lipsesc cu desăvârșire. Deși ei ar trebui să lucreze în interesul cetățenilor. Cum știu ce vor cetățenii dacă nu îi ascultă?
  5. Canalizarea lipsă. Pe str. Victoriei gospodăriile au scurgeri direct în stradă, iar când temperatura scade se face foarte multa gheață pe carosabil.

7.Semnalizarea corespunzătoare și pe timp de noapte a trecerilor de pietoni. Acel roşu care se șterge e penibil dacă nu e și indicator luminos. Multe sunt greu de sesizat.

Cred că mă opresc, deși ar mai fi. De 6 luni mă plimb zilnic câteva ore prin oraș și am sesizat atâtea încât mă dor”.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

RSS
Follow by Email