Care este cea mai bună casă de amanet din Curtea de Argeş

Mulţi dintre argeşeni sunt îndatoraţi la bănci şi mulţi caută soluţii de supravieţuire de pe o zi pe alta. Cum la bănci nu are acces toată lumea, iar dobânzile pe care aceste instituţii le practică sunt de cele mai multe ori prohibitive, oamenii apelează la casele de amanet ca să-şi rezolve rapid problemele financiare.
La Curtea de Argeş au apărut în ultima vreme mai multe case de amanet, pentru că, privind din exterior, pare o afacere bănoasă şi uşoară. Că nu e deloc aşa o demonstrează inactivitatea de la ghişeele unora dintre casele de amanet din municipiu. E nevoie de experienţă şi seriozitate ca să pui pe picioare o astfel de afacere şi la fel de importantă e seriozitatea pentru ca cetăţenii să capete încredere în instituţia respectivă, să apeleze la ea ştiind că nu sunt păcăliţi, ci ajutaţi.
„Când nu am încotro, amanetez verigheta!”
Ionela P. are 35 de ani şi e de câteva luni şomeră. Are trei copii iar soţul ei munceşte la o firmă de construcţii care dă salariile mai rar, iar din aceste motive nu se descurcă prea bine cu banii. „Amanetez verigheta, iar când iau şomajul o iau înapoi. Mă descurc pentru un timp cu banii de pâine”, ne mărturiseşte femeia. „Mă duc la aceeaşi casă de amanet, că mă înţeleg bine cu fetele de acolo, vorbesc frumos şi nu am avut probleme niciodată”, afirmă argeşeanca.
Se primesc la casele de amanet nu doar bijuterii, ci şi alte bunuri, iar dobânda percepută nu e împovărătoare, dacă ai în vedere, spre exemplu, adaosul comercial perceput la supermarketuri.
O firmă din Curtea de Argeş, în topul firmelor de profil din ţară
Să începi o afacere de acest gen nu e lucru uşor, iar să o faci să meargă bine, e şi mai greu. Am verificat, din surse publice, casele de amanet din Curtea de Argeş, şi am aflat că grupul de firme AMERICAN EXCHANGE se află în topul firmelor de profil din ROMÂNIA. Evoluţia spectaculoasă a acestui grup este rezultatul muncii unei echipe profesioniste în peste 13 ani de activitate, grija faţă de client fiind în prim plan. Cu cât firma sau grupul are filiale în mai multe zone, cu atât rezultatele sunt mai bune, iar AMERICAN EXCHANGE  îşi desfăşoară activitatea în trei oraşe: Curtea de Argeş, Câmpulung şi Braşov.
15 lei dobândă pe lună la 500 de lei împrumutaţi
În plus, practică cea mai mică dobândă: 15 lei la 500 lei împrumutaţi pe o lună de zile, oferă cel mai bun preţ la aur în funcţie de evoluţia internaţională, scoate la vânzare doar aurul persoanelor care doresc acest lucru, în termeni reali, costurile împrumuturilor fiind mai mici decât adausurile la orice achiziţie facem la piaţă sau supermarket.
Este clar că numărul mare  de clienţi demonstrează seriozitatea activităţii, că firma preferă o clientelă mulţumită în primul rând şi apoi profitul vine de la sine. În planul schimbului valutar reuşeşte să ofere cele mai bune cursuri şi nu este un secret pentru nimeni că profitul este asigurat în bună măsură de tranzacţiile de pe piaţa bursieră fără a împovăra clientul cu costuri suplimentare. Este un exemplu de urmat cum poţi face şi profit şi poţi avea şi clienţi mulţumiţi, lucru pe care mulţi oameni de afaceri nu îl înţeleg reuşind să ne împovăreze cu adaosuri astronomice, fără să le pese de greutăţile prin care trec oamenii zi de zi.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

RSS
Follow by Email