Capturi record de material lemnos

Poliţiştii argeşeni au reuşit, în ultimele zile, mai multe capturi record de material lemnos de provenienţă dubioasă. Astfel, agenţii Postului de Poliţie Mălureni au depistat un bărbat de 40 de ani din comuna Coşeşti, care transporta cu un autocamion peste 17 metri cubi de lemn rotund, esenţă răşinoase. În urma verificărilor efectuate împreună cu reprezentanţii ocolului silvic, s-a constatat că exista material lemnos mai mult decât cantitatea înscrisă în aviz. Şoferul a fost amendat cu 2.000 de lei, iar cantitatea de material lemnos a fost confiscată şi predată Ocolului Silvic Domneşti. De asemenea, agenţii Secţiei de Poliţie Rurală Domneşti au depistat un tânăr de 27 de ani din comuna Dragoslavele, care transporta cu un autocamion cantitatea de aproape 35 de metri cubi de răşinoase. În urma verificărilor efectuate împreună cu reprezentanţii ocolului silvic, s-a constatat un plus de 9 metri cubi. Conducătorul auto a fost amendat cu 5.000 de lei, iar lemnul a fost confiscat şi predat Ocolului Silvic Domneşti. În plasa oamenilor legii au mai căzut doi bărbaţi de 36 şi respectiv 29 de ani, ambii din comuna Sălătrucu. Cei doi transportau cu autoutilitarele cantitatea totală de 8,68 metri cubi de lemn de fag, iar în urma verificărilor s-a constatat că datele din aviz nu erau completate corespunzător. Cei doi au fost sancţionaţi contravenţional cu amenzi în valoare totală de 4.000 de lei, iar cantitatea de lemn a fost confiscată şi predată Ocolului Silvic Cotmeana.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

RSS
Follow by Email