Reabilitarea Spitalului, finalizată în ianuarie. Ce lucrări se fac.

Spitalul Municipal din Curtea de Argeş este, de câţiva ani, în plin proces de reabilitare. „Lucrările vor fi gata la finalul lunii ianuarie, conform contractului. În acest moment se lucrează la interior, la instalaţiile tehnice şi sanitare”, ne-a spus managerul Florin Mitucă. Planurile sale sunt mari şi ambiţioase. „Vrem să facem din Spital un loc la care să mergem cu încredere, petru că este o instituţie foarte importantă pentru comunitate”, mai spune managerul. După ce acest proiect va fi gata Florin Mitucă intenţionează să renoveze şi în interior, să facă şi rezerve la standardele spitalelor private, pentru cei care îşi permit. „Actul medical este gratuit, dar sunt convins că sunt şi oameni care vor condiţii mult mai bune la cazare, pentru care ar plăti”, afirmă managerul.

Până atunci însă, la Spital este în plină implementare un proiect cu fonduri europene prin care este refăcut exteriorul şi se fac şi lucrări în interior, dar se află în faza de licitaţie şi un proiect prin care unitatea sanitară va avea dotări şi echipamente de ultimă generaţie.

Licitaţia pentru „Servicii de elaborare proiect tehnic de executie, inclusiv detalii de execuție si asistenta tehnica din partea proiectantului si lucrări construcții în cadrul proiectuluicu titlul „Creșterea eficienței energetice a Spitalului Municipal Curtea de Argeș” a avut loc în ianuarie 2019.

A fost o singură ofertă depusă, a unei asocieri de firme, S.C. TOP LINE CONSTRUCT SRL (Lider asociere) și S.C. PEGASUS ENGINEERING S.R.L. (Asociat). Din asociere fac parte o firmă italiană, RCM COSTRUZIONI SRL, ca terţ susţinător, dar şi AIR SERVICE DELTA S.R.L. şi ENERGO PREST COMPANY S.R.L. Oferta a fost declarată câştigătoarte, iar contractul a fost semnat pentru suma de 12.968.514.75 lei.

Ce lucrări se fac

Prin proiect se fac lucrări de reabilitare termică a anvelopei (Izolarea termică a faţadelor, termo-hidroizolarea terasei), lucrări de reabilitare termică a sistemului de încalzire/a sistemului de furnizare a apei calde de consum (înlocuirea cazanului din centrala termica proprie, înlocuirea corpurilor de încălzire cu radiatoare, înlocuirea instalaţiei de distribuţie a agentului termic pentru încalzire și a apei calde de consum), instalarea unor sisteme alternative de producere a energiei electrice și/sau termice pentru consum propriu (centrală pe biomasă și sistem captoare solare termice), lucrări de reabilitare/ modernizare a instalaţiei de iluminat în clădiri (reabilitarea instalaţiei de iluminat, înlocuirea corpurilor de iluminat fluorescent și incandescent cu corpuri de iluminat cu eficienţă energetică ridicată și durată mare de viață).

Printre lucrări nu se numără, paradoxal, şi refacerea treptelor de la intrarea principală în Spital. „Nu sunt prevăzute, dar le vom face, pentru că nu putem să le lăsam aşa cum sunt acum. Nu avem bani de materiale scumpe, dar vom găsi o soluţie, şi le vom face, dacă e posibil, cu angajaţii noştri”, ne-a spus managerul Mitucă.

Prin cel de-al doilea proiect, aflat în faza de licitaţie, Spitalul va primi echipamente în valoare de peste şapte milioane de lei, printre ele numărându-se şi un computer tomograf performant.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RSS
Follow by Email