Campanie de sprijin pentru personalul medical din Curtea de Argeș

Vremurile excepționale cer mobilizare exemplară.

E momentul în care putem arăta că solidaritatea este o valoare a comunității noastre. Pentru că, doar fiind solidari și responsabili putem limita numărul îmbolnăvirilor. Iar responsabilitatea noastră trebuie să fie dublată de capacitatea sistemului sanitar de a face față provocării.

Acum, Spitalul Municipal Curtea de Argeș are nevoie de ajutorul nostru. Împreună putem preveni infectarea personalului medical și a pacienților. Împreună putem alege să ne implicăm pentru a trece cu bine această perioadă. Fără pierderi.

Lansăm campania de sprijin ”Sănătate de urgență”, menită să permită achiziția de echipamente și consumabile pentru spital.

Suma pe care ne-o propunem să o strângem este de 40.000 euro, care va fi utilizată pentru achiziția de viziere, măști, dezinfectanți, alcool sanitar, combinezoane, termometre fără contact, ochelari protecție, injectomate, aparate optiflow, monitoare funcții vitale și ventilator de transport.

Cine suntem? O mână de voluntari, reuniți prin Asociația pentru Dezvoltare GHEPart, argeșeni care vor să coaguleze toate forțele spre binele comunitar.

De 6 ani, GHEPart lucrează în comunitate prin proiecte dedicate tinerilor și adulților. Am construit spații de lectură și proiecție în aer liber, am proiectat zeci de filme documentare urmate de dezbateri, am învățat peste 500 tineri despre civism, democrație și drepturi, am creat un grup de inițiativă civică, am fondat și administrăm primul și singurul centru de tineret din Curtea de Argeș. De fapt, educăm micro să schimbăm macro.

Este momentul să ne alăturăm luptei împotriva acestui dușman invizibil, dar puternic, COVID-19. Pentru că educația e și despre implicare, sprijin, solidaritate. Comunitatea are nevoie de noi. Și noi avem nevoie de comunitate pentru a reuși. Și de personalul medical, vulnerabil în această perioadă. Oameni pe care vrem să îi sprijinim. De aceea vă rugăm să vă alăturați. Să luptăm împreună.

Prin urmare, orice ajutor oferit este bine-venit și va contribui la ceea ce, sperăm,și ne dorim cu toții: revenirea la o viață fără distanțare socială.

Am creat un grup pentru persoanele care vor să se alăture inițiativei: https://web.facebook.com/groups/238108810898558/

De asemenea, puteți contribui cu donații, în contul bancar RO03 RNCB 0024 1414 4944 0001 deschis la BCR S.A. cu titular Asociația pentru Dezvoltare GHEPart. Sumele primite în această perioadă merg către achizițiile menționate. Vom raporta online donațiile, precum și achizițiile. Credem cu tărie în transparență.

Pentru contracte de sponsorizare sau alte informații, ne puteți contacta la +40 741 419 502 sau adghepart@gmail.com

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *