Campanie de prevenire a incendiilor de vegetaţie

Prefectul Mihai Oprescu a anunţat, ieri, demararea unei campanii de prevenire a incendiilor de vegetaţie. „Am dispus Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă să ia toate măsurile pentru prevenirea incendiilor de vegetaţie, care în anii trecuţi au afectat atât suprafeţe de teren forestier, cât şi terenuri agricole. Le-am solicitat totodată specialiştilor ISU şi ai Direcţiei Silvice să intensifice acţiunile de control efectuate la nivelul primăriilor, pentru a identifica şi soluţiona eventualele deficienţe”, a declarat prefectul. Pe fondul temperaturilor ridicate şi în lipsa precipitaţiilor, cauza cea mai des întâlnită a incendiilor este reprezentată de arderile necontrolate de mirişti, dar şi gestionarea necontrolată a surselor de foc. De aceea, autorităţile locale vor avea ca sarcină revizuirea si completarea locurilor pentru popas, pentru fumat şi pentru staţionarea maşinilor. De asemenea, la intrarea în pădure şi pe traseele turistice se vor amplasa panouri cu mesaje privind prevenirea şi stingerea incendiilor de pădure. Se va face instruirea administratorilor de păşuni alpine şi a muncitorilor din sistemul forestier asupra măsurilor de prevenire si stingere a incendiilor şi se vor stabili locuri special în care este permisă utilizarea focului deschis pentru arderea resturilor vegetale.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

RSS
Follow by Email