Prin programul Euro 200, al Ministerului educaţiei şi Cercetării, mai mulţi copii din toată ţara au beneficiat de 200 de euro ajutor pentru cumpărarea unui calculator. Părinţii elevilor au pus diferenţa până la preţul unui computer cât de cât, iar copiii lor s-au ales cu un calculator acasă. Din păcate, însă, în prezent programul este suspendat, se pare, dar mulţi copii au astăzi computer datorită subvenţiei acordate.
În satul argeşean Momaia, unele familii au făcut eforturi extraordinare ca să le cumpere celor mici calculatoare. Familia Căldăraru este una dintre ele. Deşi singurul venit al celor patru persoane este reprezentat de ajutorul social, adică 150 de lei, soţii Căldăraru au mai pus 200 de lei şi i-au luat lui Vlăduţ un calculator.
Cu calculatorul lângă pâine
Monitorul de 17 inchi, tastatura neagră, elegantă, unitatea dotată cu DVD nu se potrivesc deloc cu decorul singurei camere pe care familia Căldăraru o are. Felicia, mama lui Vlăduţ şi a Mihaelei, mezina familiei, e tare mândră de faptul că fiul ei din clasa a treia are acasă calculator. „Am stat şapte ani fără curent. Abia de trei ani am băgat lumina în casă, şi am zis d-atunci că tre’ să-i luăm la acesta micu’ calculator, să înveţe şi el. Eu nu mă pricep, el se joacă. Taică-său stă seara şi cască gura la ce face Vlăduţ, mai joacă şi el cărţi, ce ştiu io cum le zice, solitair, parcă, şi îi place şi lui”. Femeia de 35 de ani spune că a făcut liceul şi îşi doreşte pentru copiii ei să meargă la şcoală. “Io i-am spus lu’ Vlăduţ: învaţă, mamă, carte, că altfel tot aici stai, cu noi toţi într-o cameră”.
Pe soba cu plită, construită din cărămidă, aflată în dormitorul-bucătărie-sufragerie al casei, se coc trei mere. “Să mănânce şi copiii, că îmi tot cer dulciuri. Merele sunt bune”, le spune copiilor. Pe masa pe care tronează calculatorul, familia ia masa. Se văd câteva firimituri de pâine, un cuţit şi un fund de lemn. Mousse-ul e pitit după punga de pâine, iar un CD cu jocuri e sub lingurile puse la uscat. “Ştie băiatul să se joace, să ştiţi, a învăţat şi la şcoală, a mai mers pe la verii lui şi l-au învăţat”. Faptul că Vlăduţ mânuieşte cu repeziciune mousse-ul şi învinge calculatorul la fotbal o umple de mândrie. Copilul e curat, îmbrăcat în uniforma de şcoală şi e blond, chiar dacă rudele sale sunt brunete, pentru că face parte dintr-o familie de rudari.
Un tată devotat
Vasile Calotă, tatăl Rozaliei, elevă în clasa a VI-a, e furios că nu merge calculatorul fiicei sale, şi nu poate omul să se joace pe el. “Să ia cineva măsuri, că nu merge calculatorul. Am dat pe el două milioane degeaba”. Problema este că sistemul Linux este o necunoscută pentru Vasile, care spune că e obişnuit cu computerele. “Ştiu eu, doamnă, ce poate face ăsta, dar al nostru nu merge”.
În comunitatea de rudari din satul Momaia, faptul că unii copii au calculatoare în casă e lucru de mare mândrie. Casele sunt mici, au câte o cameră, maxim două, drumul e mizerabil, unele gospodării nu au curent, iar rufele sunt spălate la râu şi uscate pe garduri. Cele 10 calculatoare pe care le-au cumpărat rudarii copiilor lor reprezintă un semn de bogăţie. “Ăla al lu’ Strâmbu i-a luat lu’ acela micu’ un televizor d-ăla nou la care se joacă. E bogaţi, ai dracu’”, îl invidiază sincer Ion Joiţa, vecinul său.
