„Câini”, thrillerul regizat de Bogdan Mirică, pleacă prin țară spre orașele fără cinematograf și ajunge în Curtea de Argeș sâmbătă, 1 octombrie. Proiecția filmului va avea loc la Centrul de Cultură și Arte George Topîrceanu, de la ora 19:00. Filmul a fost un succes de casă la Festivalul Internațional de Film Transilvania, unde a câștigat și marele premiu, Trofeul Transilvania. La TIFF biletele s-au epuizat cu mult înaintea proiecției, motiv pentru care au fost programate două spectacole suplimentare, și acestea sold out. Din 23 septembrie, „Câini” poate fi văzut pe ecranele din România, distribuit de Transilvania Film.
„Câini” marchează debutul în lungmetraj al lui Bogdan Mirică, scenaristul și co-regizorul serialului HBO Umbre. Filmul a mai fost premiat la Festivalul de la Cannes, a câștigat două premii la Festivalul de la Sarajevo: Heart of Sarajevo pentru Cel mai bun actor – Gheorghe Visu, și Mențiunea Specială a Juriului și este nominalizat pentru Descoperirea europeană a anului 2016, la European Film Awards. În această toamnă, filmul va fi proiectat în festivaluri din Finlanda, Norvegia, Canada, Polonia, Israel, Spania, Portugalia, Germania, Suedia, Statele Unite și Italia.
„Scenariul a pornit de la o lume pe care o cunosc foarte bine – lumea în care am copilărit, la bunica la ţară. De fapt, nu atât lumea aia m-a interesat, cât emoţiile mele faţă de ea, emoţii pe care le mai am în mine şi acum. Ce mi-a rămas în cap a fost caracterul arbitrar, imprevizibil al violenţei de acolo – am văzut oameni care săreau să se omoare, fără o miză clară – şi asta mi se pare înfricoşător. Cum poţi să te aperi de ceva ce nu poţi anticipa – nici măcar teoretic?”, spune Bogdan Mirică.
Acțiunea este plasată în apropierea graniței cu Ucraina. Roman, un tânăr de la oraș, ajunge într-un sat izolat din Dobrogea, unde are de gând să vândă pământul moștenit de la bunicul său care a murit cu câteva luni în urmă. În timp ce face demersurile pentru vânzarea moșiei, Roman devine, treptat, martorul unor evenimente bizare. O senzație generală de amenințare plutește în aer.
În distribuție, alături de Dragoș Bucur, Vlad Ivanov și Gheorghe Visu, apar Teodor Corban, Raluca Aprodu, Costel Cașcaval, Constantin Cojocaru, Emilian Oprea, Andrei Ciopec.
Bogdan Mirică, recunoscut pentru serialul Umbre (HBO), semnează regia și scenariul. Directorul de imagine este Andrei Butică, montajul a fost realizat de Roxana Szel, de sunet s-au ocupat Sam Cohen, Sebastian Zsemlye și Hervé Buirette, scenografia îi aparține Augustinei Stanciu, iar costumele – Elenei Stoyanova.