Clubul Copiilor din Curtea de Argeş este inclus în proiectul internaţional „Comenius – Comunicare prin artă”, prin intermediul căruia elevii argeşeni au posibilitatea de a colabora, de a face schimb de experienţă şi de a comunica cu elevii din celelalte ţări partenere. De asemenea, cadrele didactice de la Clubul Copiilor vor participa în această perioadă la un schimb de experienţă cu omologii lor din celelalte ţări partenere. „Anul trecut am fost în Polonia, iar acum reprezentanţii Clubului Copiilor vor merge în Turcia, unde se va desfăşura ce-a de-a doua mobilitate din cadrul proiectului. În cadrul acestei întâlniri vor fi stabilite următoarele etape pe care le vom desfăşura”, a spus Vasile Martin, director Clubul Copiilor. Elevii argeşeni implicaţi în acest proiect comunică în permanenţă cu elevii din celelalte ţări, iar la Clubul Copiilor a fost amenajat chiar şi un spaţiu special dedicat proiectului internaţional. „Copiii comunică prin internet, îşi trimit poze, felicitări sau alte lucrări. Am finalizat de curând acest spaţiu care se află în holul instituţiei. Am aşezat aici fotografiile copiilor parteneri din celelalte ţări participante la proiect, lucrări deosebite realizate de elevi şi alte materiale reprezentative”, a spus Vasile Martin.