„Ca să iasă din situaţia în care se află, PNL Argeş şi PNL Curtea de Argeş au nevoie de manageri politici!”

Apele nu par să se liniştească la PNL, nici la Curtea de Argeş şi poate mult mai mult la Piteşti. Se caută soluţii, dar orgoliile sunt mari şi nimeni nu pare dispus să-şi asume eşecurile din ultime vreme dar nici să aibă curajul să propună ceva, cu unele excepţii.  Sandu Nichita a fost preşedinte al PNL Curtea de Argeş într-o perioadă în care lucrurile erau calme, iar liberalii păreau să-şi fi găsit calea. Am stat de vorbă cu Sandu Nichita despre liberali şi despre ce se întâmplă acum în organizaţia judeţeană şi locală.

-De curând, Ludovic Orban s-a aflat la Piteşti, la o întâlnire cu lideri ai liberalilor din Argeş. Şedinţa a durat patru ore, dar nu s-a finalizat cu nimic concret. Cum a decurs întâlnirea?

La întâlnirea politică a PNL cu Ludovic Orban s-au manifestat patru tabere, două îndreptățite, dintre care cea a dl. Radu Perianu, căruia îi doresc succes, și încă una, care este și aceasta nesemnificativă. O menționez doar, pentru uzurpatorul organizației județene a PNL, „purtător de vorbe” în toate campaniile electorale desfășurate după alegerile prezidenţiale pentru a-şi duce la îndeplinire, pe ascuns, planurile. Vorbesc despre campaniile electorale perdante pentru PNL, din cauza unui fariseu (include ipocrit, fățarnic, prefăcut) care acum urmărește postul de interimar, vrea să producă o ”mineriadă” în organizația PNL, ridicând la rang de principiu ”naționalismul” județean. Un naționalism care vrea să aducă în față niște personaje care nu au făcut nimic concret pentru organizația județeană, ci au fost mai mult „strigători de lozinci”.

-Aţi vorbit deseori despre „ lipitorile funcțiilor eligibile” şi despre aceşti  „strigători de lozinci”.

Da, sunt strigători de lozinci în campaniile electorale, la ședințele de organizație, caftangii ideologi și, conform unei expresii cu iz silvic, tufe printre oameni. Aceștia se află prin Consiliul Local, alții prin Consiliul Județean, care fac mai mult figurație, mai ales la Consiliul Județean…. fiindcă nu poți să te exprimi liber atâta timp cât ești în simbria partidului de guvernământ. Nu poți avea opinie proprie, fiindcă angajatorul te pune la punct: ”dacă mai măcăni ceva, s-ar putea să nu mai ai funcție administrativă”. În condițiile astea nu se poate face o opoziție reală la partidul de guvernământ. Nu spun că este un partid sau altul, ci partidul care se află la guvernare.

-Cine ar trebui să candideze pentru  primării din partea PNL? Cât de fericită este desemnarea  unui candidat care este angajat al statului?

Cel care a candidat la Curtea de Argeş niciodată nu va ajunge primar dacă nu va renunța să fie în slujba Primăriei. Atâta timp cât ești într-o deconcentrată a Primăriei, nu ai cum să te ridici să spui ceva împotriva angajatorului tău. Dacă viitorii candidați ai PNL la Curtea de Argeș, la Câmpulung, Pitești și orice comună, sunt lefegii ai puterii, nu vor ajunge niciodată primari sau viceprimari. Le recomand să treacă în sectorul privat ca vocea lor să se audă cel puțin. Alții încearcă timid să curteze sectorul privat, închiriind un băruleț, un restaurant, să dea impresia că lucrează și acolo unde se plătesc taxe și impozite. Dacă-ți place să fii administrator și vrei să trăiești pe propriile picioare, treci de urgență în sectorul particular și renunță la slujba din subordinea puterii.

-Şi totuşi, situaţia de la PNL Argeş care este? Cât succes a avut şi cum comentaţi încercarea de a accede la conducere a unui fost lider?

Gurile rele din oraș spun că un personaj ar vrea să se impună ca interimar sau în comisia de propuneri, comitete și comiții, de genul cum a făcut Ion Gheorghe Maurer cu Ceauşescu. A zis în comitetul central despre personaj: ”lasă-l pe ăsta, că e mic și bâlbâit”… Și nu a mai scăpat națiunea română 25 de ani de acest ”mic și bâlbâit”. Atenție ce vor face și organizațiile locale cu trepădușii lor. Fiindcă unii dintre ei sunt personaje politice expirate și se doresc, vorba primarului de la Poienarii de Argeș, ”cu orice preț să ajungă, să fie reșapați”. Ori știm bine faptul că orice este resuscitat nu are forța necesară de a pune pe picioare organizațiile asa cum se dorește în PNL.

-Cum credeţi că poate fi rezolvată această situaţie care pare imposibilă?

Având în vedere experiența trecută, modul în care s-a manifestat politic PNL, filiala Argeș, în decursul timpului, ar trebui la nivel de județ, dar și local, să se găsească și să se instituie funcția de manager politic al Organizației PNL. Vreau să subliniez că această propunere este ideea mea și nu fac aici pe modestul. Managerul să nu candideze la nicio funcție, să poată să fie imparțial când este vorba despre promovarea oamenilor în funcții de conducere administrative, parlamentare, alese sau numite. Aceasta este unica soluție! Dau un exemplu actual, este vorba despre senatorul Ion Popa. Am mai spus-o, acesta când și-a văzut sacii în căruță și calul legat la gard nu i-a onorat nici cu prezența pe membrii de partid la ultima întrunire județeană, când a fost prezent Ludovic Orban. Numai din considerente de obraz trebuia să vină în fața activiștilor PNL să le spună un cuvânt de mulțumire cel puțin, dar poate a mulțumit numai celor care l-au ales senator din resturi și board-ului naţional PNL, format și acesta din intermari la intermari… De asemeni este eficient ca acest management politic, indiferent de denumirea pe care o va purta, manager sau președinte de organizație, să nu candideze pentru că am spus mai devreme că atâta timp cât se văd cu sacii în căruță și calul legat la gard, îi tratează de sus pe bieții membri de partid care și-au rupt pingelele și au dat bani in mai toate campaniile electorale. De ce s-a ajuns la această situație când PNL cade din treaptă în treaptă? Pentru ca s-au găsit ”gânditori ideologi” care ne-au purtat din provizorat în provizorat schimbând regulile în timpul campaniilor ca-ntr-o joacă de copii, iar pentru ca unii să răzbată mai uşor au mers pe principiul dezbină si stăpânește, sunt astfel de exemple şi la nivel local.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RSS
Follow by Email