Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Argeș, vă invita să participați vineri, 17 mai 2024, la BURSA GENERALĂ A LOCURILOR DE MUNCĂ, eveniment care se adresează tuturor persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă care doresc să se angajeze sau celor care doresc să își schimbe locul de muncă, se arată într-un comunicat al instituției.
„Bursa generală a locurilor de muncă se va desfășura la Pitești, strada Costache Negri, în Parcul Ștrand, în incinta cortului de evenimente „EGO Ballroom”, (amplasat lângă Stadionul Ștrand-accesul se face pietonal prin incinta parcului), în Câmpulung la sediul ALOFM Câmpulung, B-dul Ion Mihalache, nr. 119, cât și în Curtea de Argeș, la sediul ALOFM Curtea de Argeș, str. Albești, nr.1, cu începere de la ora 09:30.
Obiectivele principale ale evenimentului sunt creșterea gradului de ocupare pentru toate categoriile de persoane aflate în căutarea unui loc de muncă și crearea de noi oportunități pentru angajatori în identificarea potențialilor angajați, care pot contribui la succesul activității economice, prin experiența și abilitățile lor, creându-se totodată cadrul propice interacțiunii directe dintre angajatori și solicitanții de loc de muncă.
Evenimentul va avea loc la nivel național și reprezintă o oportunitate pentru angajatori cât și pentru toți solicitanții de locuri de muncă interesați de a cunoaște mai bine piața muncii, ofertele de locuri de muncă disponibile sau să se re(orienteze) profesional spre ocupații cu posibilități mai mari de angajare pe termen mediu și lung.
Agenții economici care vor participa la Bursa Generală a Locurilor de Muncă vor avea prilejul să-și recruteze personalul direct, fără intermediari, în funcție de cerințele concrete ale locului de muncă pe care îl oferă.
Invităm agenții economici interesați să confirme participarea la acest eveniment până în data de 14.05.2024, ora 15 și pot transmite oferta de locuri de muncă disponibile – Anexa 1A ( cu specificația Pentru Bursa) astfel:
– pentru Pitești – la secretariatul sediului AJOFM Argeș din Pitești, str. Republicii, nr. 11, sau electronic prin: e-mail claudian.baciu.ag@anofm.gov.ro sau ajofm.ag@anofm.gov.ro persoana de contact Claudian Baciu 0761/103332; 0248/222415;
– pentru Câmpulung – la sediul ALOFM Câmpulung, B-dul Ion Mihalache, nr. 119, sau electronic prin mail: paul.petrescu.ag@anofm.gov.ro persoana de contact Paul Petrescu – telefon 0761/103334; 0248/512249;
– pentru Curtea de Argeș – la sediul ALOFM Curtea de Argeș, str. Albești, nr.1, sau electronic prin mail: romica.floroiu.ag@anofm.gov.ro persoana de contact Romica Floroiu – telefon 0761/103343; 0248/724300”, se mai arată în comunicat.
Participarea la acest eveniment este gratuită pentru toți cei interesați.