Au început să apară din ce în ce mai multe gropi pe Bulevardul Basarabilor, principala arteră a municipiului, strada cu care se mândresc edilii, spunând despre ea că ar fi cea mai frumoasă din oraş. Ultima asfaltare a Bulevardului a avut loc în 1998, pe vremea când viceprimar era Crişan Popescu. Tot atunci a fost asfaltată şi strada 1 Decembrie, iar de atunci încoace s-au făcut numai cârpeli pe această din urmă arteră. Pe Bulevard nu a mai spus nimeni o găleată de bitum, iar asta se vede. Administraţia locală nu are în plan repararea Bulevardului, cel puţin nu în viitorul apropiat.
Se fac, în schimb, marcaje. „De ce faceţi marcaje prin gropile de pe Bulevard?!”, a întrebat consilierul Gheorghe Bugeac la ultima şedinţă de Consiliu, dar întrebarea sa nu a fost luată în seamă. Anul acesta, Serviciul Public de Gospodărire Comunală nu are în programul de lucrări reparaţii pe Bulevard, aşa că nu se vor face. La anul însă, fiind an electoral, ne-am putea aştepta ca Bulevardul să fie luat în seamă de edili.