Bulevardul Basarabilor, mai rău ca străzile lăturalnice

Deşi este unul dintre cele mai frumoase din ţară, bulevardul Basarbilor a cam fost neglijat de autorităţile locale. Celor care se plimbă pe bulevard le sar acum în ochi pavele distruse, coşurile de gunoi vandalizate şi înconjurate de hârtii şi pet-uri, dar şi câinii care se plimbă liberi printre cetăţeni.
„Pavelele s-au măcinat…”
Bulevardul Basarabilor, împreună cu alte monumente istorice din municipiul nostru, precum Mănăstirea Curtea de Argeş sau Biserica Domnească, reprezintă unul dintre principalele puncte de atracţie pentru turişti. Mai mult decât atât, cei care s-au plimbat măcar o dată pe Bulevard, spun că acesta este poate cel mai frumos din ţară. Însă, în ultimul timp soarta acestuia a fost neglijată de autorităţile locale. Acum, felul în care arată Bulevardul nu este deloc pe placul cetăţenilor. De la un an la altul, pavele arată mult mai rău, iar gropile de pe trotuare s-au adâncit. De asemenea, sunt mai multe porţiuni unde pavelele au fost distruse în totalitate sau chiar scoase din trotuar. Argeşenii care trec zilnic pe această stradă nu ezită să-şi exprime nemulţumirea faţă de modul în care arată trotuarele. „Este păcat că nu se mai ocupă nimeni de bulevard. M-am uitat la pavele şi am văzut cum s-au măcinat. Sunt zone unde de abia mai găseşti pavele întregi, pentru că restul au fost distruse. Nu ştiu care poate să fie cauza. Nu cred că sunt nici de calitate foarte bună, pentru că nu înţeleg cum s-au măcinat în halul acesta”, spune Daniel C., un tânăr din municipiu.
În anumite zone, pavele s-au lăsat în timp şi au format gropi, în care atunci când plouă se strânge apa. „Când au lucrat la conducte au scos pavele, iar apoi nu au mai aşteptat să se aşeze pământul şi le-au pus imediat înapoi. Normal că s-au lăsat şi s-au format gropi. Cred că ar trebui înlocuite pentru că îţi rupi picioarele în gropi”, spune un alt bărbat din municipiu.
Câinii împrăştie gunoiul pe trotuar
Felul în care arată pavelele nu reprezintă singura problemă existentă pe bulevardul Basarabilor. De multe ori coşurile stradale de gunoi sunt folosite pe post de pubele pentru colectarea gunoiului menajer. Aproape în fiecare zi, cei care locuiesc în zonă aruncă sacii cu gunoi din casă la coşurile situate pe Bulevard. Astfel, nu durează mult până când maidanezii înfometaţi încep să răscolească gunoiul, iar pe jos rămân împrăştiate hârtii, pet-uri sau resturi de mâncare. „Aici vina aparţine oamenilor. Dacă nu ar arunca resturile de mâncare aici, câinii nu ar mai scoate gunoiul afară. Animalul este animal şi nu ai ce să îi faci. Caută şi ei după mâncare prin gunoi. Problema este că întind tot gunoiul pe trotuar, de nici nu îţi mai vine să treci pe aici. Vă daţi seama că cei care vin în vizită dau cu picioarele în grămezile de gunoi. Este ruşinos ce se întâmplă”, spune Radu S., din Curtea de Argeş.
Nici numărul câinilor care se plimbă pe bulevardul Basarabilor nu este de neglijat. Aceştia umblă în haite terorizându-i pe trecători. De frica patrupedelor oamenii traversează strada, pentru a nu fi muşcaţi. „Sunt în grupuri de 6 – 7 câini. Îmi este frică de ei. Vă daţi seama că dacă se reped la mine mă fac praf. Cunosc mulţi oameni care au fost muşcaţi de câini. Trebuie să faci tratament câteva zile, pentru că te poţi îmbolnăvi. Nu cred că scăpăm curând de câini”, spune o femeie din municipiu.
Veşti bune nu sunt, căci municipalitatea nu are bani ca să repare trotuarele de pe Bulevard. Mai mult decât atât, sunt gropi şi în carosabil, şi nici pentru peticirea acestora nu sunt bani.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

RSS
Follow by Email