O femeie din municipiu a solicitat ajutor pompierilor după ce a rămas blocată pe balconul apartamentului. Gospodina care locuieşte într-un bloc de pe strada Cuza Vodă se apucase să gătească, iar pe aragaz avea o cratiţă cu mâncare, aşa că
trebuia să ajungă neapărat în bucătărie pentru că exista posibilitatea producerii unui incendiu. În momentul în care a realizat că nu poate să mai deschidă uşa balconului, femeia a cerut sprijin vecinilor şi aceştia au sunat la 112. Cu ajutorul unei scări culisabile, pompierii au intrat pe geamul de la dormitorul apartamentului şi apoi i-au deschis femeii uşa de la balcon. Din fericire, nimeni nu a fost rănit iar aragazul a fost stins la timp.