O să-i spunem Mariana. Are alt nume, dar ne imploră cu lacrimi în ochi să nu-i spunem numele adevărat, pentru că încă mai are o urmă de demnitate care o împiedică să-şi dezvăluie sufletul fără să aibă o minimă protecţie. E convinsă că din povestea ei va fi recunoscută de prieteni şi de rude, dar aceştia ştiu în mare măsură coşmarul prin care a trecut. Acceptă să stea de vorbă cu noi şi să ne spună despre coşmarul prin care a trecut doar pentru că, speră ea, alte femei nu vor păţi aşa ceva şi vor învăţa ce va din experienţa ei.
Plecarea spre rai
Mariana e o femeie frumoasă. Te şi miri cum după ce a trecut prin ce a trecut a reuşit să-şi păstreze prospeţimea, pletele cârlionţate şi zâmbetul. „Natura e crudă. Aş fi vrut să nu mai am nimic dintr-o femeie, dar asta e. Nu pot să mă mutilez fizic singură. Sufleteşte, nu mai sunt aceeaşi.” Mariana povesteşte cu o voce egală, fără inflexiuni, de parcă grozăviile ar fi ale altcuiva, nu ar fi făcut parte din viaţa ei. „M-am căsătorit foarte tânără, la 19 ani. Ne iubeam din liceu, părinţii noştri se plăceau, aşa că nunta a venit firesc, chiar la vârsta asta. Am urmat cursurile celui mai bun liceu din Curtea de Argeş şi am dat la facultate. Am intrat amândoi, eu la ASE, Mihai la Politehnică şi ne-am căsătorit. Toată lumea era a noastră.”
Primul an de studenţie l-au făcut oarecum separat. S-au căsătorit în vacanţa de vară dintre anul întâi şi anul doi, şi au plecat la mare, în luna de miere. “Am simţit de atunci că s-a schimbat ceva, dar am crezut că mi se pare. S-a făcut toamnă, am plecat la facultate. Am stat în Regie, în P 23, cămin pentru familişti. Deja acolo am văzut că nu mi s-a părut nimic, că Mihai era alt om ”.
Tânăra fumează mult, nervos, aprinde mai multe ţigări şi le lasă pe toate în scrumieră ca să îşi frământe mâinile. Trece brusc peste amănunte la subiect. “Mă bătea îngrozitor. De câteva ori pe noapte, de veneau vecinii să mă scape din mâinile lui. Înnebunise.” A suferit un semestru întreg bătăile crunte pe care i le administra soţul ei, fără niciun motiv. Într-un târziu, când deja nu se mai ducea la facultate din cauza vânătăilor şi a ochilor negri în permanenţă, a plecat acasă, la Curtea de Argeş, singură. „M-am dus direct la socrii mei şi le-am arătat. Au rămas muţi de uimire.Băiatul lor, cel pe care îl cunoşteau ei, nu ar fi omorât nicio muscă.”
Mihai a venit şi el acasă şi nu a putut să dea vreo explicaţie despre crizele lui de violenţă. „Era parcă nebun, aşa îi ziceam, măi nebunule. A fost la doctor şi s-a dovedit că am avut dreptate. Era nebun. ” Tânărul de doar 25 de ani a fost internat într-un spital de psihiatrie de la Timişoara, dar Mariana nu s-a mai întors la şcoală. A plecat în Italia. „Eram distrusă. Chiar dacă mă zobea în bătaie, îl iubeam Mi s-a rupt sufletul când l-am lăsat în spital. Încă mai avea momente de luciditate. Doctorii ne-au spus că era o boală pe care o purta în sânge de la naştere.”
Raiul de cenuşă
Tânăra era hotărâtă să muncească până la epuizare ca să uite coşmarul. Avea 27 de ani şi o experienţă cumplită. „M-am dus la sora mea, la Roma. Ea mi-a găsit de lucru într-o pizzerie. Era greu, dar nu am zis nimic. De planurile mele, de studenţia mea se alesese praful. Voiam doar să-l uit pe Mihai şi să merg mai departe.”
Camera s-a umplut de fum şi Mariana goleşte scrumiera. Se plimbă prin cameră, îşi trece mâinile prin păr şi apoi întreabă brusc. „Vreţi să vedeţi ceva?!” Nu aşteaptă răspunsul şi îşi dezveleşte spatele. E şocant. Are zeci de tăieturi peste tot. Pielea pare vindecată, dar cicatricile sunt oribile. „Da. De astea nu scap niciodată, ca să nu uit cumva.” Râde nervos, ciudat, parcă hohoteşte. „Într-o seară mă întorceam de la muncă spre casă. Aveam aproape un kilometru de mers pe jos. La un colţ de stradă m-am trezit trasă de păr, în spate. M-a împins cineva într-o maşină, iar maşina a plecat.”
Mariana a fost violată în maşină de trei români. Mai multe ore a fost folosită de toţi, apoi au abandonat-o într-un parc. „Au venit la mine carabinierii, dar am fugit şi de ei cum am putut. Nu aveam acte şi nu puteam să depun plângere. M-am dus acasă şi m-a îngrijit sora mea cum a putut . Nu m-am mai dus la muncă o săptămână, că nu puteam merge, iar când mi-am revenit cât de cât nu m-au mai primit. Găsiseră o altă româncă.”
Tânăra nu a depus nicio plângere împotriva agresorilor ei. „Erau români, asta m-a şocat. Erau români ca şi mine care veniseră să cîştige bani. Nu o să uit niciodată vocile lor.” Mariana s-a întors acasă, la părinţii ei de la Curtea de Argeş, şi le-a povestit coşmarul. Al doilea.
„Încerc să mă adun. Am 29 de ani şi o experienţă pe care nu i-o doresc nimănui. Am fost pe la Mihai…” Mariana plânge prima dată în orele în care a povestit parcă despre altă persoană. Mihai nu mai e lucid deloc, iar părinţii lui s-au mutat la Timişoara, ca să fie mai aproape de el. „Parcă am trăit o sută de ani. Parcă nu mai am loc în viaţă.. ” Am lăsat-o în pragul uşii, privind peste blocuri şi case. Ar vrea să se reînscrie la facultate, toată lumea o încurajează, dar nu mai are energie. ”Sunt mai bătrână decât mama… Nu cred că mai pot să o iau de la capăt… “
