Bătrânii nu mai primesc pachete de ziua persoanelor vârstnice

Autorităţile judeţene au decis să marcheze vineri, 1 octombrie, printr-o serie de acţiuni culturale, „Ziua internaţională a persoanelor vârstnice”. Însă, spre deosebire de anii precedenţi, nu vor mai fi oferite şi pachete cu alimente celor nevoiaşi. Preşedintele Consiliului Judeţean Argeş, Constantin Nicolescu, a anunţat că bugetul din acest an nu mai permite achiziţionarea ajutoarelor devenite tradiţionale. „Din păcate, nu putem da în acest an pachete. Asta e situaţia bugetului, trebuie să ne descurcăm în funcţie de posibilităţi”, a spus Nicolescu. În aceste condiţii, singurul cadou simbolic pe care îl vor face autorităţile celor de vârsta a treia va fi un spectacol desfăşurat la Casa de Cultură a Sindicatelor din Piteşti.

În centrele sociale vor fi organizate mese festive

De ceva mai multă atenţie se vor bucura însă cei peste 600 de bătrâni instituţionalizaţi din Argeş. În cele cinci centre sociale aflate în subordinea Direcţiei Generale se Asistenţă Socială vor fi organizate vineri mese festive pentru marcarea „Zilei internaţionale a persoanelor vârstnice”. Mai mult chiar, acolo unde s-a găsit sprijin din partea autorităţilor locale, vor fi pregătite şi momente artistice. „Vor fi şi câteva spectacole, acolo unde s-au putut organiza. În centrul de la Şuici, de exemplu, câteva grupuri artistice din localitate au pregătit un program pentru bătrânii din centrul social”, a precizat Constantin Nicolescu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RSS
Follow by Email