Bătrân strivit de roţile unui tir

Un bărbat a fost călcat de un tir după ce s-a dezechilibrat şi a căzut pe şosea. Din cauza impactului puternic, acesta a decedat pe loc. Accidentul s-a produs ieri după-amiază în pe strada Râmnicu Vâlcea din Curtea de Argeş în apropierea fostei gropi de gunoi a municipiului. Victima se numea Constantin Cârstea şi locuia la una din casele situate în apropierea locului unde s-a întâmplat accidentul. Bărbatul avea în jur de 80 de ani, era căsătorit şi avea trei copii. Din primele cercetări rezultă că bărbatul a căzut pe carosabil din cauza consumului excesiv de alcool, lângă el fiind găsită şi o sticlă cu băutură. Şoferul tirului, cu domiciliul în Piatra Neamţ, nu se afla sub influenţa băuturilor alcoolice în momentul producerii accidentului.
„Mergea clătinându-se pe marginea drumului”
„Eu l-am văzut pe bărbat cum mergea pe marginea drumului clătinându-se. Mergeam foarte încet şi la un moment dat l-am văzut în oglindă cum s-a dezechilibrat şi a intrat sub roţile remorcii. Nu am avut ce să fac, deşi v-am spus că mergeam încet”, a spus Cătălin Cobuz, în vârstă de 36 de ani, şoferul tirului, care era în stare de şoc.  Mai mulţi şoferi care au trecut prin zonă au spus că l-au văzut pe Constantin Cârstea mergând foarte aproape de marginea drumului. „Am trecut mai devreme prin zonă şi l-am văzut cum mergea cu sticla de băutură în mână. Se clătina foarte aproape de marginea drumului. Cred că a căzut chiar sub roţile tirului”, a spus unul dintre şoferii care au oprit la locul accidentului. „Din declaraţiile conducătorului auto reiese că l-a observat din timp pe pietonul care mergea clătinându-se, l-a claxonat şi a redus viteza, dar în momentul în care a trecut pe lângă el, acesta s-a dezechilibrat şi a căzut sub roţile remorcii”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Argeş, agent Mădălina Bălănescu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RSS
Follow by Email