Bătălie pe acţiuni la Electroargeş

Presa economică de ieri acordă spaţii largi subiectului Electroargeş şi „bătăliei” dintre principalii acţionari – Cătălin Chelu, acţionar majoritar, şi Dumitru Tudor, acţionar important. Astfel, conform zfonline, „Consiliul de Administraţie al producătorului de aspiratoare a anulat subscrierile realizate în cadrul majorării de capital de către Tudor Dumitru şi firma Vidraru SA pe care acesta o controlează, precum şi de alţi doi acţionari, pe motiv că plata acţiunilor s-a realizat în data de 10 august 2011, după ora 15:00, neîncadrându-se astfel în termenul stabilit de acţionarii companiei”, notează sursa citată.
Dumitru Tudor era principalul acţionar minoritar al Electroargeş, deţinând peste 12% din companie împreună cu Vidraru SA, firmă la care este acţionar majoritar.
Cel mai mare acţionar al Electroargeş, care controlează şi Consiliul de Administraţie al companiei, este omul de afaceri Cătălin Chelu din Galaţi, care deţinea aproape 30% din companie prin intermediul firmei Portavon Galaţi.
Consiliul de Administraţie a validat subscrierile în valoare de 3,34 milioane de lei realizate de 270 de investitori şi a anulat restul de acţiuni rămase nesubscrise.
Capitalul social
al firmei creşte
În urma operaţiunii, capitalul social al Electroargeş va creşte de la 2,86 milioane de lei la 6,2 milioane de lei, iar Portavon va ajunge la peste 40% din acţiuni. În schimb, participaţia lui Dumitru Tudor va scădea la 5,6%. După înregistrarea noilor acţiuni, capitalizarea companiei ar urca la 25 milioane de lei (5,87 milioane de euro), scrie zfonline. Ziarul face şi o analiză a evoluţiei firmei argeşene pe Bursă. „Electroargeş este una dintre cele mai dinamice companii de pe Bursă, din punctul de vedere al evoluţiei rezultatelor financiare. În primul semestru, compania a avut afaceri de 64 milioane de lei, în creştere cu 24% faţă de perioada similară a lui 2010, şi un profit net de 4,3 milioane de lei, cu 21% mai mare. Cifra de afaceri s-a dublat faţă de 2007. Creşterea afacerilor a încetinit însă în trimestrul al doilea (T2), la 18%, faţă de 30% în primul trimestru (T1). Şi ca valoare, vânzările din T2, de 28,6 milioane de lei, au fost mai mici decât cele din T1. Profitul net a scăzut cu 5% în T2, la 1,6 milioane de lei”.
Şi despre scandalul iscat în luna iulie la Electroargeş, atunci când Chelu a refuzat să acorde dividende, scrie presa economică naţională. „După ce a preluat controlul companiei, Cătălin Chelu a renunţat la acordarea de dividende şi a investit lichidităţile în achiziţia altor acţiuni de pe Bursă. La finele lunii iunie, investiţiile pe termen scurt ale Electroargeş se ridicau la peste 4,1 milioane de lei. Compania a mai cumpărat în luna iulie un pachet de acţiuni la producătorul de ulei Argus Constanţa (UARG), în valoare de circa 1 milion de lei”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RSS
Follow by Email