Bătălia electorală, faza pe ghiozdane

Mai pe faţă sau mai pe furiş, au fost împărţite şi la Curtea de Argeş ghiozdanele copiilor din clasa I, oferite gratuit de Consiliul Judeţean pe banii consilierilor. Nu în prima zi de şcoală, în a doua, dar bobocii au primit cadou un ghiozdan plin cu rechizite. Lucrurile nu au mers însă aşa de uşor cum au crezut unii.

La Şcoala Generală nr.6, unde este director nou nouţ, întâmplător cumnat cu fostul şef al PDL Curtea de Argeş, mă refer aici la dl. Gheorghe Alecsei, cei care au împărţit ghiozdanele nu au fost lăsaţi să intre. Abia după o conversaţie telefonică de 15 minute între dl. primar şi doamna director, rechizitele au putut fi împărţite celor din clasa I. Copiii s-au bucurat, pentru că în toate şcolile din municipiu sunt micuţi cărora părinţii abia le-au putut lua ceva haine de la second hand şi câteva caiete din cele mai ieftine. Faptul că ideea cu „primul ghiozdan” dat gratis elevilor care încep şcoala le-a venit celor din Consiliul Judeţean, deci PSD, a stârnit multe pasiuni şi patimi, prefectul atacând hotărârea CJ în contencios administrativ. Consilierii judeţeni s-au supărat şi au decis să plătească din indemnizaţiile lor rechizitele. Asta e partea politică.

Partea cealaltă, cea a copiilor, arată altfel. Alina este elevă în clasa I la o şcoală din municipiu, nu-i spun numele aici, pentru că nu e important. Marţi, deşi şcoala începuse de o zi, a primit un ghiozdan roz, plin cu caiete, creioane, culori, şi ce îi mai trebuie ei în primele zile de şcoală. Avea, ce-i drept, ghiozdan, pentru că mami, din salariul ei de şase milioane, cumpărase de la o colegă care aduce marfă din complexul Europa, un rucsăcel. E frumos, dar miroase urât – a motorină, spune fetiţa, uitându-se cu milă, parcă, la ghiozdan. Au intrat în clasă nişte domni şi doamne, marţi, şi i-au dat şi ei un pachet, în care a găsit un ghiozdănel roz, de care s-a bucurat mult. Era ceva mai mare decât al ei şi cu siguranţă mai frumos.

De ce a vrut doamna director de la Şcoala 6 să priveze un copil de o bucurie, sau de un ajutor, e greu de înţeles. Iniţiativa acordării acestui tip de ajutoare e binevenită, indiferent a cui este. Dacă CJ a dat „primul ghiozdan” copiilor mici, de ce nu dă şi Prefectura „primele manuale” elevilor din clasa a noua de liceu, sau orice altceva i-ar ajuta pe ei şi pe părinţii lor?!

Lupta electorală devine dură şi la Curtea de Argeş. Miza câştigării Consiliului Local şi a Primăriei este una serioasă. Municipalitatea are proiecte care la un moment dat vor fi puse în practică şi e vorba despre milioane de euro, sume importante pentru orice firmă şi pentru orice partid. Dar, să ajungi să implici în lupta asta şi ghiozdanele copiilor de clasa I mi se pare deja prea mult, chiar şi pentru unii „politicieni” de Curtea de Argeş.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RSS
Follow by Email