Bătaie de joc! Cum ne distrugem oraşul şi istoria lui! Casă aflată în zonă de protecţie, dărâmată fără autorizaţie

Ne place să spunem despre Curtea de Argeş că este un „oraş istoric”, „cochet”, cu „un farmec aparte”, dar când vine vorba să ţinem de ceea ce a mai rămas din istorie şi din locurile în care aceasta s-a scris, ne doare în cot. Avem nenumărate exemple de clădiri care au făcut cândva farmecul târgului şi care au ajuns, după renovare, simple cuburi de beton şi ceva sticlă. Avem, de asemenea, exemple de clădiri vechi, cu valoare nu doar sentimentală, care au fost rase de pe faţa pământului, dar nimeni nu face nimic nici măcar pentru a opri bătaia de joc la adresa întregii urbe care se laudă ca o mireasă bătrână cu un văl spart. De câteva zile, pe Bulevardul Basarabilor se lucrează de zor la o casă. Să nu vă gândiţi că cineva renovează un imobil care, chiar dacă nu este de patrimoniu, se află în zona de protecţie a unuia. Nu. Casa despre care vorbim este dărâmată pur şi simplu, fără vreo autorizaţie.
„Nu poate să dărâme fără avizul Cultelor!”
Casa, odată frumoasă, chiar dacă degradată, se află pe Bulevard, în apropierea Casei Armatei. „Pentru adresa respectivă există doar certificat de urbanism. Nu există autorizaţie. Ca să dărâme avea nevoie inclusiv de aviz de a Direcţia de Culte, pentru că se află în zona de protecţie a Casei Armatei, clădire de patrimoniu. O să trimitem pe cineva să vedem ce se întâmplă. Riscă o amendă de minim 10 milioane”, ne-a spus şeful Direcţiei de Urbanism din cadrul Primăriei, Cătălin Băşoiu. A mai afirmat că nu ştia de situaţia aceasta, dar va lua măsuri. Facem pariu că nimeni nu a deranjat demolatorii?
Ce zice legea
„Pentru fiecare monument istoric se instituie zona sa de protecţie, prin care se asigură conservarea integrată a monumentului istoric şi a cadrului său construit sau natural. (…) Se consideră zonă de protecţie suprafaţa delimitată cu o rază de 100 metri în localităţi urbane, 200 metri în localităţi rurale şi 500 metri în afara localităţilor, măsurată de la limita exterioară, de jur-împrejurul monumentului istoric”, scrie în Legea privind protejarea monumentelor istorice. „Orice intervenţie asupra monumentelor istorice şi asupra imobilelor din zona lor de protecţie, precum şi orice modificare a situaţiei juridice a monumentelor istorice se fac numai în condiţiile stabilite prin prezenta lege”, scrie în acelaşi document. Legea mai scrie şi despre obligaţiile pe care administraţiile publice locale le au, obligaţii referitoare la protejarea monumentelor istorice.
Lista monumentelor istorice din Curtea de Argeş este lungă. Din păcate, mai nimeni nu are grijă de ele şi nicio autoritate nu se gândeşte să verifice modificările care le-au fost aduse. Iar casa de pe bulevard este doar un exemplu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RSS
Follow by Email