Mare durere ieri, la Corbeni, la înmormântarea bărbatului omorât de urs. Vă reamintim că vineri noaptea Vasile Năftică a fost omorât de un urs chiar în propria grădină, iar sătenii au urmărit animalul şi l-au ucis. Înmormântarea a fost cu atât mai dureroasă cu cât omul a fost adus în condiţii groaznice de la morgă. În cortegiul funerar s-a aflat aproape tot satul.
Nu s-au respectat regulile
Am vorbit cu cei care au participat la urmărirea animalului şi la capturarea lui, şi cu sătenii din Corbeni. Comuna pare să fie sub spectrul unei nenorociri. În afara faptului că oamenii se tem pentru ei şi pentru copiii lor atunci când ies din casă seara, altă perspectivă înfiorătoare li se deschide. Specialişti care au dorit să-şi păstreze anonimatul ne-au spus că autorităţile nu au respectat regulile. „Pentru analize a fost luat doar capul ursului. În mod normal trebuia prelevate probe din intestine, ca să se vadă dacă a mâncat într-adevăr din om, că poate este vorba despre alt urs, nu de acesta. Apoi, în nici un caz nu trebuia îngropat în apropierea râului Argeş, într-o groapă de doi metri jumătate, săpată de un utilaj. Leşul trebuie incinerat, aşa e regulamentul. Dacă se umflă apele, ce se întâmplă?! Din Argeş beau apă mulţi, multe localităţi… Ar fi o nenorocire. Nimeni nu a respectat strict regulile, aşa cum cerea situaţia. Mai e un aspect. Cu ursul acela, dacă e cel care l-a omorât pe nea Vasile, au intrat mulţi în contact. Pe unii i-a zgâriat. Alţii au intrat în contact cu saliva lui. Dacă e bolnav de rabie, acei oameni ce păţesc?! Am auzit că rezultatul analizelor se va da peste două săptămâni. Suntem în secolul 21, de ce trebuie să treacă atâta timp, şi, mai ales, ce se întâmplă cu cei care au intrat în contact cu ursul?!”, se întreabă, desigur, retoric, unul dintre specialiştii cu care am stat de vorbă.
Despre rabie
Rabia (turbarea) este un virus de formă lunguiaţă, prezent în saliva mamiferelor infectate; virusul se transmite prin contactul direct al salivei animalului infectat cu sângele altui animal – astfel, dacă un animal sănătos este muşcat de un animal bolnav, virusul se transmite foarte uşor. Perioada de incubaţie este variabilă şi poate dura în general între două şi opt săptămâni, dar virusul este prezent în saliva animalului infectat cu aproximativ 10-14 zile înainte ca primele semne clinice să apară. Astfel, animalul infectat poate transmite virusul, fiind în aparenţă perfect sănătos.
Prin vaccinare, rabia apare foarte rar la animalele domestice; însă boala poate fi contractată foarte uşor în cazul în care un animal domestic nevaccinat intra în contact cu un animal sălbatic bolnav şi este muşcat (sau zgâriat!) de acesta. În ţara noastră, animalele purtătoare ale virusului şi răspunzătoare de transmiterea lui la animalele domestice sunt de obicei vulpile, lupii, câinii sălbaticiţi şi uneori pisicile fără stăpân din zonele rurale.
Acestea sunt informaţiile oficiale, pe care specialiştii ni le-au oferit. Dacă aţi fost muşcat de un animal suspect, prezentaţi-vă imediat la medic. Se recomandă şi în acest caz ţinerea sub observaţie a animalului care a muşcat; în caz contrar, este necesar să faceţi toată seria de vaccin antirabic, care se face în prima, a treia, a şaptea, a paisprezecea şi a douăzecişiopta zi de la muşcătura suspectă!
Ce zic autorităţile
Cei care ar trebui să vegheze ca astfel de lucruri să nu se mai repete dau declaraţii. Cei de la Direcţia Silvică se roagă la Dumnezeu ca aceste lucruri să nu se întâmple, iar alţii propun să fie puşi pe fugă urşii. Căldura foarte mare de afară, aceasta ar fi cauza pentru care urşii au început să atace oameni la drumul mare, crede prefectul Marcel Proca. Acesta a abordat subiectul la conferinţa de presă de la Prefectură, iar soluţia pe care o vede este alungarea urşilor în zone mai înalte, asta dacă mai sunt urşi în zonă.
Problemele sunt multe. Vasile Năftică este mort şi îngropat şi nimeni nu-şi asumă vreo responsabilitate. Nici pentru moartea sa cumplită, nici pentru faptul că a fost adus acasă de la morgă plin de viermi, chiar dacă se presupune că în acel loc există recipiente frigorifice tocmai pentru evitarea unor astfel de situaţii, oricum îngrozitoare. Apoi, s-a spus iniţial că durează două săptămâni până când se va şti dacă ursul era turbat, iar la trei zile după tragedie au apărut nişte declaraţii oficiale conform cărora animalul nu era turbat. Oricum, spun cunoscătorii, nu au fost respectate regulile, iar dacă se umflă Argeşul leşul ursului poate apărea în râu. Nemaivorbind de faptul că turismul în zonă s-a dus dracu’. Încercaţi să mai vorbiţi cuiva de frumuseţea Văii Argeşului după reportajele cumplite de la televizor.
Ziarul nostru va iniţia o campanie de semnături prin care cerem autorităţilor să ia urgent măsuri pentru ca aceste probleme să îşi găsească rezolvarea. Un om a murit în chinuri, nevinovat, şi nimeni nu zice nimic. Alţii sunt, poate, în pericol, şi nimeni nu ia atitudine. E vară, e cald, e perioada concediilor, dar vieţile noastre sunt mai presus de vacanţele şi de aroganţele unora.
„Nimeni să nu se facă părtaş cu urşii sau alte jivine la crimă!”
Tragedia petrecută la Corbeni i-a înfiorat pe toţi argeşenii, în afara autorităţilor, se pare. Astfel, din experienţa trăită, dar şi din înţelepciunea sa, ia atitudine însuşi Prea Sfinţitul Calinic, în rândurile de mai jos:
Vasile Năftică – omorât de urs
Am avut prilejul în viaţă să mă întâlnesc de câteva ori cu ursul, pe cale. De fiecare dată nu eram singur. Spaima m-a cuprins după ce am avut întâlnirea cu dihania fioroasă. N-am realizat – ce e drept – primejdia pe dată, dar gândindu-mă şi acum, încep să tremur de frică. Putea fi foarte rău. Nu aveam cum să-mi măsor puterile cu matahala de urs.
Pe la noi, prin pădurile din Munţii Neamţului, se obişnuia să se spună, că atunci când întâlneşti un urs, îl gâdili pe la subţiori. Şi aşa ai scăpat. Cu ursul mormăind de atâta plăcere. Să nu încercaţi cu gâdileala! La Mănăstirea Slănic, mai de multă vreme, un urs uriaş tot dădea iama pe la cămări. Era un adevărat război pe viaţă şi pe moarte. Ursul intra în cămara de alimente şi se ospăta copios. Nu-i păsa de călugării care băteau uşa în cuie, imobilizând ursul înăuntru.
Tot atacând mănăstirea, cuvioşii s-au gândit să umple o pâine cu ţuică. Ursul intrând, a înfulecat grabnic pâinea. Spre ieşire cade ca leşinat. Se îmbătase, de bună seamă. Călugării îl leagă de picioare, tot două câte două, îl urcă în căruţă. Pornesc la drum. Îl duc plocon la Ocolul Silvic din Domneşti, să se spele pe cap cu ursul lor cu tot.
Cică n-ai voie să hăcui ursul cu satârul, cu drujba, parul sau toporul, dacă nu ai puşcă de vânătoare. Aşa-i cu legea. Are şi ursul lege. Te poate omorî, stâlci, nenoroci. Nu-i nicio problemă. Omul poate fi omorât de urs!
Asta ar cam suna ca-n junglă. Când o ţară ajunge o junglă, e o mare primejdie. Urşi pe drumuri, prin casele oamenilor, prin bucătării, pe case, ca la Braşov. De asemenea, câini pe toate uliţele şi străzile oraşelor, că deh, au şi ei dreptul de a trăi, chiar dacă muşcă trecătorii paşnici.
Toţi şi toate au dreptul de a trăi în lumea asta. Dar fiecare la locul lui. În corabia lui Noe nu s-au întâmplat accidente, adică să se mănânce unii pe alţii, animalele pe oameni şi oamenii pe animale.
România a fost o ţară a ordinei tot timpul. Când lupii umblau peste tot şi mâncau oi, vite, şi alte orătănii, mai erau îngăduiţi. Când s-au dat însă la oameni, au fost decimaţi, de nu s-a mai auzit de lupi. Asta era în zona unde m-am născut.
Când fiarele carnivore umblă prin oraşe şi sate, ca la circ, atacând şi mâncând oameni, cum a fost omorât şi Vasile Năftică din Corbeni, este cazul să se dea un real semn de alarmă.
Urşii din România şi alte jivine, trebuie să aibă legea lor, adică să umble prin locurile permise.
Iar când nu se pune ordine, înseamnă că fiecare dintre noi merităm să fim schilodiţi de urşi, de lupi mâncaţi şi de vulpi turbate muşcaţi.
Episodul sinistru şi tragic de la Corbeni să fie un semnal pentru cei care trebuie să pună ordine în viaţa animalelor sălbatice, care umblă de capul lor prin sate şi oraşe. Nimeni să nu se facă părtaş cu urşii sau alte jivine la crimă!
Cine are urechi de auzit să audă!
PS Calinic, Arhiepiscop de Argeş şi Muscel
