Bărbaţi de cinci metri, în chiloţi pe bloc


De câteva zile, pe un bloc din cartierul Posada a apărut un afiş de mari dimensiuni cu mai mulţi sportivi italieni, în lenjerie intimă. Deşi pare o reclamă în toată regula, se pare că afişul e doar un parasolar pentru angajaţii care lucrează la izolaţia blocului. Muncitorii sunt un pic supăraţi şi spun că şi-ar fi dorit, mai degrabă, un afiş „cu gagici  în costume de baie şi nu cu bărbaţi în chiloţi”. Femeile care trec prin zonă sunt, însă, mulţumite şi chiar dacă sunt lângă parteneri, nu ezită să se uite lung, la bărbaţii de pe afiş.
O problemă, totuşi, au cei care locuiesc în spatele chiloţilor, dar argeşenii au simţul umorului şi au mai fost şi prin alte ţări, acolo unde astfel de publicitate e frecventă. Marcel a lucrat trei ani la Roma şi ştie cum stă treaba cu reclama outdoor. „Eu stăteam într-un bloc, iar vis-a-vis de el era un panou d-ăsta cu reclamă la lenjerie Victoria’s Secrets. Doamne, ce mai stăteam pe balcon şi mă mai uitam… Ştiam pe de rost fiecare curbă a corpului femeilor ălora care erau în poză…”, îşi aminteşte, pofticios, bărbatul.  Acum, bărbaţii musculoşi în chiloţi nu-l deranjează prea tare, în stadiul ăsta. „E umbră, iar nevastă-mea e mulţumită. După ce or termina ăştia treaba, vedem noi..”, îşi face omul planuri. Îi surâde ideea de a păstra pe bloc o reclamă, dar numai pe bani mulţi. Dacă ar fi femei pe panou, ar fi dispus să mai lase din preţ.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RSS
Follow by Email