Prinţesa Lia a declarat că Brad Pitt va veni la Curtea de Argeş, pentru a filma la Cetatea Poienari. Declaraţi a fost făcută la vernisajul expoziţiei ,,Dracula – voievod si vampir”, organizată la Muzeul Naţional de Artă al României. Până în acest moment, reprezentanţii casei de producţie doar au luat legătura cu Muzeul Municipal Curtea de Argeş pentru a afla date despre condiţiile în care s-ar putea face filmările. „Într-adevăr, în urmă cu câteva săptămâni au sunat de la o casă de producţie şi s-au interesat de Cetatea Poienari, acolo unde ar dori să filmeze câteva scene. Eu nu eram prezent şi atunci au promis că vor reveni cu un alt telefon, pentru detalii suplimentare, însă până acum nu ne-a mai contactat nimeni”, a declarat Florin Scărlătescu, directorul Muzeului Municipal. „Însă, nimeni nu a spus că va veni Brad Pitt”, a ţinut să precizeze Scărlătescu.
Pitt, în rolul lui Vlad Ţepeş
Prinţesa Lia a spus că de-a lungul timpului, împreună cu soţul său, a făcut lobby la multe studiouri de producţie, pentru a promova meleagurile noastre. „Sunt foarte fericită că România devine din ce în ce mai interesantă pentru industria cinematografică din America. Conform informaţiilor pe care le deţin în acest moment, există o probabilitate foarte mare ca Brad Pitt să fie implicat într-un proiect în România. Este vorba despre un lungmetraj al cărui subiect va fi viaţa voievodului Vlad Ţepes. Este aproape o certitudine faptul că scenele exterioare vor fi filmate în zona Curtea de Argeş, iar costumele se pare că vor fi realizate tot în România”, a declarat prinţesa Lia pentru presa naţională.
Despre domnitor, fără vampiri
Se pare că lungmetrajul se va numi „Vlad”, şi va fi inspirat din viaţa tânărului prinţ valah Vlad Ţepes. Potrivit presei internaţionale, filmul nu va pune accent pe celebra legendă a lui Dracula, şi va fi legat de personalitatea lui Vlad Tepes. „Îl vom prezenta pe Vlad în copilărie, în razboaiele cu Imperiul Otoman. Nu vom face nicio trimitere la vampirism. A fost o condiţie nenegociabilă pe care am impus-o. Vlad a fost un bărbat atât de brutal şi ideea este să îl facem să pară sensibil. Vlad făcea ceea ce credea că este corect. El era cel care era invadat şi ale cărui convingeri religioase erau asaltate. Sunt milioane de feluri prin care se poate arăta că acest bărbat era esenţa vampirismului fără a-l pune să bea sânge”, a declarat scenaristul filmului, Charlie Hunnam.
Se pare că scenele de exterior ale filmului vor fi filmate în zona Curtea de Argeş, iar scenele de interior, în Bulgaria. Producatorii americani ai filmului „Vlad” analizează deja variantele de a include în distribuţie şi actori români, iar filmările ar putea să înceapă în toamna acestui an.