Bolnavă de SIDA, îşi aşteaptă moartea în singurătate

„Am făcut de toate în viaţă. De toate. Am iubit, m-am certat, am urlat de durere şi de plăcere, am urât din tot sufletul, am văzut lucruri minunate dar şi cele mai groaznice locuri. Am trăit ca pentru o sută de ani. Gata, mi-a ajuns. Am fost pedepsită pentru ce am făcut. Sau pentru ce nu am făcut”. Lili, aşa o sa-i spunem femeii care ne povesteşte despre viaţa ei care se apropie de final, nu pare deloc bolnavă. E elegantă, are ochii strălucitori şi coafură îngrijită, manichiură perfectă şi voce joasă. A trecut de 30 de ani, dar nu cu mult. Are un apartament cu trei camere la fel de îngrijit la şi ea. Singurătatea însă ţiuie peste tot. A acceptat cu greu să vorbească, după negocieri care au durat săptămâni. „Nu vreau să îşi dea seama cineva despre cine e vorba. Printre vecini trec drept o doamnă singură care s-a întors în ţară ca să plece din nou, iar ai mei nici nu ştiu că sunt aici. Mă cred încă departe….bine sănătoasă şi fără probleme”. Lili surâde amar şi îşi aprinde o ţigară din care trage cu sete. „Crezi că e bine să fumezi, în situaţia asta…”, încerc, timid, să-i amintesc ceea ce scrie pe pachetele de ţigări, dar îmi dau seama de ridicolul situaţiei, rapid. Ea râde de-a binelea, amuzată de parcă am spus o glumă bună. „Crezi că mai am eu timp să fac cancer pulmonar?! Eu mor din altceva. Ştiu precis.” Ştiu ea şi un doctor, atât. Doar ei ştiu că Lili are SIDA şi puţin timp de trăit.

S-a îmbolnăvit departe, dar o să moară aici

A plecat din ţară imediat cum a terminat liceul, în Japonia. „Am fost printre primele japoneze, cum ne ziceau cei de acasă. Am terminat şcoala şi nu aveam unde să mă angajez, colegele mele plecau pe capete acolo, că se auzise că faci bani mulţi. Unele ştiau şi cum… M-am vopsit blondă, că era condiţie obligatorie acolo, atunci, şi am plecat. Părinţilor mei le-am spus că plec în Italia, că am viză, că mă duc cu o fată din oraş…m-au crezut. Sperau şi ei, săracii, să facem rost de bani, că s-au chinuit o viaţă fără ei. Am plecat, am mers cu avionul multe ore şi am aterizat acolo”. Femeia surâde unei amintiri – „Am trimis cred că 50 de poze la agenţia aia care m-a trimis. Din toate poziţiile posibile, parcă eram scoasă la vânzare”.
În Japonia a văzut rapid că dacă vrea să câştige bani trebuie să facă ceva mai mult. „Dansam la început şi beam cu clienţii. Luam un comision din vânzarea băuturii. Eu nu eram obişnuită cu băuturile alea tari şi mă îmbătam repede, până când mi-au spus nişte fete mai mari cum se face – te făceai că bei, dar ţineai o sticlă de apă minerală lângă tine în care scuipai ce beai. Scârbos mi se pare acum, dar atunci era şansa mea să nu devin alcoolică, ca altele”, povesteşte Lili.

„Mi-am încheiat socotelile!”

Refuză să spună cum s-a îmbolnăvit. „M-am trezit că sunt bolnavă. Strânsesem ceva bani, mă întorsesem acasă de câteva ori, ultima dată mă gândeam să nu mai plec, că nu mai era treabă de făcut acolo. Dacă rămâneam, nu mă îmbolnăveam. Asta e. Am făcut testament, las totul nepoţilor mei şi părinţilor. Să se bucure ei…”.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

RSS
Follow by Email