Tendinţa în domeniul construirii de locuinţe continuă să fie descendentă şi în Curtea de Argeş. Dovadă în acest sens sunt autorizaţiile de construcţie care au început să fie tot mai puţine. Potrivit datelor furnizate de reprezentanţii Biroului Urbanism, de la începutul anului şi până în prezent au fost eliberate 105 autorizaţii dintre care numai 25 pentru locuinţe. „Se construieşte, dar tot în ritmul anului trecut, adică foarte slab”, spune şi viceprimarul Costinel Vasilescu. În ultima vreme, majoritatea celor care se adresează Biroului de Urbanism din cadrul primăriei solicită autorizaţii pentru diferite branşamente, izolaţii exterioare sau extinderi de locuinţe. Oamenii nu mai au bani şi puţini sunt cei care vin să solicite autorizaţii pentru ridicarea unor case noi.