Ruinele San Nicoară au intrat de curând în inventarul domeniului public al municipiului, după cum aţi aflat dintr-un număr anterior al ziarului nostru. Cum toată lumea se plângea de mizeria din zonă, primarul Constantin Panţurescua precizat la ultima şedinţă de Consiliu Local că „porțile sunt blocate, se intră prin față pentru că s-a lăsat deschis, iar curățenia în zonă este asigurată de Serviciul Public de Gospodărie Comunală”. De asemenea, mai spunea edilul, de curând s-au schimbat și lămpile de iluminat.