Biciclist de 95 de ani accidentat mortal de o maşină

Un bătrân de 95 de ani din satul Zărneşti, comuna Mălureni, şi-a pierdut viaţa ieri dimineaţă într-un accident rutier produs pe drumul judeţean care face legătura între Merişani şi Brădet. În ciuda vârstei înaintate, bătrânul ieşise la o plimbare cu bicicleta. Un bărbat de 60 de ani din judeţul Ilfov, care circula dinspre Merişani către Brădet la volanul unui autoturism Audi, l-a văzut pe biciclist de la distanţă şi a claxonat de câteva ori, pentru a-l avertiza că se apropie. Se pare că bătrânul nu a auzit semnalele sonore, iar în momentul în care maşina era la câţiva metri de el, a virat brusc. Şoferul nu a mai reuşit să îl evite şi l-a lovit în plin. În urma accidentului, victima a murit pe loc, iar şoferul, care este cardiac, a suferit un şoc emoţional şi a ajuns la spital. Din cauza accidentului, circulaţia a fost blocată în zonă aproape o oră.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

RSS
Follow by Email