„Biblioteca Municipală a rămas un depozit de cărţi!”

Biblioteca Municipală are din ce în ce mai puţini cititori, relevă un sondaj realizat la Curtea de Argeş de o asociaţie neguvernamentală, şi mulţi dintre locuitori nu ştiu unde este Biblioteca sau că această instituţie există. Mai mult decât atât, spune Adina Zoican, reprezentanta asociaţiei, de cele mai multe ori Biblioteca era închisă când ea sau colegii ei au mers acolo. „Biblioteca este acum un depozit de cărţi, activitatea se desfăşoară mai mult la sediul de lângă grădiniţă”, a spus primarul Constantin Panţurescu. Adina Zoica a solicitat, iar primarul a fost de acord, ca Biblioteca să fie transformată într-un loc atractiv, care să-şi îndeplinească rolul pe care îl are în comunitate. Astfel, reprezentanţi ai asociaţiei se vor întâlni cu cei ai Primăriei pentru a pune la punct un plan comun în acest sens.

Biblioteca are probleme nu doar cu cititorii, ci şi cu banii, aşa cum au şi câteva servicii publice care au rămas fără bani pentru lefurile angajaţilor.

Banii pentru salariile unor servicii publice şi instituţii subordonate Primăriei Curtea de Argeş s-au terminat, astfel încât a fost nevoie de  rectificare de buget şi de repartizarea unor sume pentru lefurile salariaţilor.

Biblioteca Municipală a solicitat „suplimentarea creditelor bugetare pentru asigurarea finanţării cheltuielilor cu salariile şi alte cheltuieli materiale”, ca şi Serviciul Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor, iar Serviciul Public Pieţe, Tărguri şi Oboare a cerut bani pentru utilităţi.

Banii au fost acordaţi la rectificarea bugetului local care a fost aprobată de Consiliul Local la şedinţa de săptămâna trecută.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RSS
Follow by Email