Sezonul rece a înmulţit numărul solicitărilor la numărul de urgenţă 112 pentru ambulanţa SMURD pentru persoanele căzute în stradă. Majoritatea reprezintă „clienţi fideli” ai SMURD-ului, de cele mai multe ori ei ajungând să cadă pe străzi şi trotuare din cauza consului exagerat de alcool. Acest lucru s-a întâmplat la sfârşitul săptămânii trecute. Autosanitara SMURD a Detaşamentului de Pompieri Curtea de Argeş a transportat la Spital două persoane aflate in stare avansată de ebrietate, care se aflau căzute în stradă. Primul apel de acest gen a venit din partea unui cetăţean cu suflet mare, care mergea pe strada Traian din municipiu, când a văzut la numai câţiva metri de el o femeie care s-a dezechilibrat şi a căzut pe stradă. Acesta a chemat ambulanţa, iar personalul i-a acordat primul ajutor Tincuţei G de 45 de ani, care de fapt căzuse de beată ce era. O altă solicitare a fost de această dată pentru un bărbat, care a fost găsit zăcând pe strada Albeşti din Curtea de Argeş. Se pare că Ion D., de 45 de ani, a căzut şi din cauza cantităţii mari de băutură consumată nu s-a mai putut ridica, aşa că a rămas lat pe stradă până la sosirea echipajului SMURD. Ambii pacienţi au fost transportaţi la Spitalul Municipal, unde au primit îngrijirile medicale necesare.